Rascrucea viselor 3
Written on 12:39 by Constantin Manoliu aka Huck
2 ani si inca doare sa continui sa te iubesc.
Prosteste, imi umplu golul lasat de tine cu alcool in speranta ca intr-o zi caverna isi va cicatriza ranile,dar degeaba.
Vreau sa ma curat de emotii si sentimente desarte,de amintiri terciute,vreau sa imi culeg sufletul de pe urmele pasilor tai pierduti anapoda pe drumuri infundate de singuratatea existentei tale.
Am nevoie de el.
Asa rupt si insailat pe la margini,tocit pe la incheieturi,mototolit de viata,ruginiu in culoare si esenta,pentru un anticar ce vede dincolo.
Da, iar dincolo,un dincolo dependent de dementa rascrucilor de vise.
Azi noapte Jim m-a chemat cu soapte pline de dojana sa imi plimb ochii pe umbre fantomatice ,iluzorii si utopice portrete de iubiri.
Il refuz nosalant de politicos,cu rugamintea de a trece el dincoace intru aducere aminte.Temator,ma intreaba unde il duc.
Ii pun un deget parinteste pe buze spre ai infringe spaima trecerii.Nu iti fie frica Jim,sint linga tine mereu pentru todeauna.
Din muchia tesita a unei rascruci paseste domol in noaptea sufletului meu,ciocanind timid in usa ce o deschide anticarul.
Mai merge cineva cu noi?intreaba amindoi printre incrucisate sclipiri de ochi limpezi.
Le raspund amindoura cu o soptita incredere din buze.DA.
De ce -ul sta sa rupa picla noptii inmiresmate de curiozitate,in timp ce pasii bocanesc alene printre frunze fosnitoare ce par ca ne cearta indrazneala cautarii.
Il rog pe Jim sa sufle usor ceva acorduri catre negura.Incet siluete prind contur,se developeaza pe retina,intr-un spectacol magic.
Vezi Jim?si aici sint muchii si rascruci si vise la fel de feliate si intortocheate.Anticarul tacut imi stringe mina,pierdut intre atiti de mine ce ne dau tircoale.
Ma uit in ochii mei,ai celorlalti eu,cautindu-ma si incercind sa le explic De ce -ul.
Cararea ne duce usor catre Tei,inteleptul inteleptilor,primitor si inmiresmat,unde pe rind ne facem plecaciunile ,cucernici.
Ii invit pe amindoi sa cuteze in a intreba.Jim il lasa pe anticar sa fie primul.Secunde bune ,lungi se converseaza cu capul plecat.Brusc se rasuceste cu ochi inlacrimati catre noi si imi multumeste.
A aflat in sfirsit cum poate sa infrunte demonii.Jim saluta eternitatea umbrelor ce il inconjoara pe inteleptul Tei,plin de curtoazie si respect,la fel ca si mine.
Ne retragem infrigurati printre siluetele reci,tacuti fara sa invirtejim frunzele.
Jim imi ureaza toate cele bune ,grabit sa isi reia plimbarile pe muchii de rascruci de vise,reinoindu-si rugamintele de al vizita mai des,chiar si cu anticarul daca imi face placere.
Nu ii promit nimic,ci doar il rog sa ma astepte asa cum o face intodeauna,fluerind cu miinile in buzunare sprijint de cantul unor vise.
Anticarul tremura din toata fiinta, caci a invatat sa vada.Sa se vada.Il iau usor de mina,si il plimb catre prima intilnire cu sine insusi.
Smuceste usor palma surescitat de adrenalina atunci cind ii opresc pasii acolo unde e rascrucea.Ii ridic capul si il indemn sa se priveasca adinc in ochii celuilalt el.
Plinge.
Usor ii preling pasii catre casa sufletului meu ,caci are nevoie de el.
Si eu asemeni, caci ma vindeca,imi alina durerea,ma ingrijeste,ma iubeste.
Oare incepe sa nu mai doara?
Va urma...
Posted in
amintiri,
dragoste,
eseuri,
Morrison,
viziune
