The Wall - dupa 30 de ani

Written on 23:34 by Constantin Manoliu aka Huck


2 zile trecute si inca nu is dezmeticit. 
Nu stiu cum sint altii , desi dupa ce citesc am multe surprize , insa eu sint in decantare dupa uraganul de informatii si stari primit prin simturi acolo in multime.
Primul lucru pe care il pot spune este ca m-am intors schimbat. Nu pot spune ca mai batrin sau mai tinar ori dezamagit sau mai exaltat . Poate ca inca procesez.
Fiecare dintre noi , in calatoria vietii, in anumite conjucturi existentiale sintem marcati de ceva. Ca e o floare , un om , o carte , o muzica ori altceva , reprezinta un reper sau o caramida pe care iti construiesti inteligenta emotionala. Cea care te ajuta sa navighezi in jungla sociala numita omenire.
La mine una din caramizi a fost The Wall. Trebuie sa recunosc ca primul meu contact cu formatia a fost acum 30 de ani. Eram in primul an de liceu , dupa o vara in care asteptasem cu nerabdare sa imi cunosc noii colegi dar in acelasi timp si speriat de necunoscut. Nu cunosteam mai nimic despre trupa , de altfel ca si despre multe altele , la fel, caramizi viitoare.
Intimplarea a facut sa fiu distribuit intr-o clasa , unde ai mei colegi proveneau din medii diferite fata de cel in care ma invirtisem pina atunci , ce aveau altfel de posibilitati , nu neaparat materiale cit intelectuale. Eram o fire tacuta , ce asculta de zor ceea ce se dicuta , mai ales ca multi dintre ei se cunosteau deja si impartaseau multe chestii comune. Pe undeva ma simteam un intrus , insa probabil era doar un instict de supravetuire in mediul total necunoscut mie de acolo.
In discutii , normal , zburau pareri despre diverse trupe ce mi se lipeau instant in memorie , mai ales dupa ardoarea cu care isi sustineau fiecare preferatii. Printre ele , a aparut si Pink Floyd.
Normal , acasa , imi zbateam creierii sa fac cumva sa ascult si eu , dar fara a avea curaj sa cer imprumut cuiva vreo caseta ori banda , ca nu cumva sa pic in dizgratia lor.
Cum spune un prieten de suflet, nimic nu este intimplator , tot zbuciumul asta al meu a coincis cu un upgrade al “ sculelor” din casa de la un amarit de casetofon Sanyo la un rusesc bine facut VEF – SIGMA , mai ales pe partea de radio, ce printre abilitati o avea pe aceea de a receptiona EUROPA LIBERA, ce la vremea respectiva , pentru mine a devenit un fel hit – station din ziua de azi .( nu si cu cacaturile comerciale de acum).
Duminica era zi sfinta , in care nimic si nimeni nu ma putea extrage timp de 3 ore de linga difuzorul mono , ce suiera si distorsiona muzica , ce si chiar asa era dumnezeiasca.
Asa am ascultat prima oara Pink Floyd – The Wall si a inceput o calatorie intr-o alta dimensiune.
In timp , m-am zbatut sa imi fac rost de album , inregistrat cit mai bine posibil , pentru ca imi doream sa ascult fiecare nota , sa inteleg cum mintea si sufletul unor oameni au putut creea asemenea muzica.
Bineinteles, am cautat in paralel sa ascult si restul discurilor. Cum nu aveam ca sursa de informatii decit anturajul si emisiunea de la Europa Libera, ii ascultam haotic , fara sa am o reprezentare cronologica a evolutiei lor , si uneori eram deceptionat de albumele dinainte.
Ma tot intorceam la The Wall . Si in paralel descopeream si celelate nume mari . Ore intregi de ascultat muzica. Dimineata inainte de ore, dupa ore, in timp ce invatam sau citeam , adormeam ascultind muzica.
Existential , 16 – 17 ani e virsta la care apar intrebarile alea majore . Despre tine, despre conditia umana si multe altele. Acele 'DE CE “ - uri , ce iti fut creierii daca nu are cine sa ti le explice sau nu poti tu sa gasesti raspunsul.
Multe din ele , le-am tocat cu primul meu prieten de suflet , alde Make ( sau Mache dupa preferinte) insa si el la fel de nestiutor si bulversat ( poate ) ca si mine; cert este ca de multe ori gaseam amindoi raspunsul in muzica. Poate gresesc , insa de o fi asa o sa ma corecteze daca o fi sa citeasca cuvintele astea.
Incet , incet, muzica a inlocuit parintii . Nu le aduc vreo acuzatie, ori ii judec. Atit au putut ei sa ofere la vremea respectiva. Diferenta dintre generatii isi spunea cuvintul.
Si am trecut si eu la rindu-mi prin toate. Primele deceptii, primele rani, prima iubire , primul dat cu capul de pragul de sus, primele sacrificii, primele lipsuri si tot asa mai departe.
Toate le alinam cu The Wall. Mai alternam si cu restul . Dar cind imi era cel mai rau , Pink era acolo.
Nu aveam cu cine sa vorbesc , ascultam Pink. Vorbeam dar nu ma asculta nimeni , ascultam Pink.
Ma agasau parintii, ascultam Pink. Ma certam cu prietenii , ascultam Pink. M-am indragostit ,am ascultat Pink. Treceam prin chinurile dragostei, ascultam Pink.
Aveam nevoie de ceva , ascultam Pink. Era acolo tot timpul. Visam , copilareste, la acea vreme , sa ridic un grup statuar in Piata Unirii.
Pina si pe mama copilului meu am cerut-o de nevasta intr-o noapte in care ascultam Pink.
Un vers, un acord, o inflexiune vocala, o bataie de tobe, orice de pe albumul asta era potrivit la un moment dat pentru ceea ce aveam nevoie.
Anii au trecut. Undeva in timp cred ca m-am gindit cum ar fi sa ii vad in carne si oase. Cum as reactiona . Fugitiv , gindul s-a ascuns. Ani multi.
Ani in care am ascultat albumul asta , fara sa ma plictisesc vreodata.
Si in care nu mi-am inchipuit ca o sa vina si ziua ACEEA.
Cind am aflat ca s-au pus in vinzare biletele , treceam printr-o perioada tulbure rau. Abia aveam bani de piine si in plus , demolat sufleteste . Si bineinteles am ascultat Pink.
La fel , cum nimic nu e intimplator, un foarte alt bun prieten de suflet , m-a ajutat sa imi cumpar cele 2 bilete. Prieten care nu l-as fi avut daca nu ascultam Pink.
2 bilete.
Pentru mine si fiul meu. Fiul meu de 17 ani. Care chiar daca i-am lipsit niste ani , fara sa ii fiu aproape in fiecare zi , a devenit la rindu-i ascultator fidel. Intradevar nimic nu este intimplator.
Si te ucide gindul asta. Dar te salveaza Pink.
Asteptare. Bineinteles , ascultind Pink. Emotii. Refuzi sa te gindesti. Te uiti in fiecare zi la cele 2 cartoane si astepti. Trec zilele.
Si vine ziua.
Ma trezesc relativ calm. Imi pregatesc meticulos ceva bagaje fizice .
Apoi pe cele sufletesti. Le fac loc in inima , sa mearga cu mine ,celor dragi mie si care nu pot fi acolo , dar care ii vreau alaturi.
Astept telefonul magic de la un alt prieten de suflet. . Esti gata ? Hai ca am venit. Mergem la cafea. Dimineata tulbure si gri.
Trec minute. Copilul coboara , jumatate adormit. Isi asteapta prietenul lui bun. Ne inghesuim si pornim , fiecare cu ginduri imprastiate.
Drum lung , povesti si bineinteles Pink. Desi mai e putin timp , pare o vesnicie. Refuz sa ma gindesc, la ploaia care ar putea strica totul. Ori altceva . Numar minute. Agale , ne indreptam catre punctul de referinta.
Mergem dezlinat , cu ginduri disparate. Ajungem. Intram . Cautam sa ne asezam sa fie bine pentru toata lumea. Desi nu parem agitati,sintem. Ucidem fiecare in felul nostru asteptarea.
Si incepe.
Brusc , sint navalit de milioanele de secunde de asteptare , in care am ascultat Pink . 30 de ani in secunde navalesc in mine.
La fel navalesc lacrimi si suspine. Muzica e acolo. Ma inunda. Fiecare acord, fiecare nota, oricare sunet . Nu mai am singe in mine. Ceea ce imi curge in vene e PINK. Sistemul meu circulator e compus din santurile unui vinyl desirat spira cu spira si impletit in mine.
Refuz sa ma controlez. Pieptul mi se zbate in ritmul tobelor , suspinele sint in acord iar lacrimile curg.
Prietenul meu drag , isi intoarce ochii si ma incurajeaza. Nu plinge Huck!.
Fiul , liber, cinta impreuna cu mine.
El e in lumea lui. Eu in a mea. Dar sintem impreuna.
Impreuna cu cei dragi pe care i-am adus cu mine in suflet acolo.
Ma disipez in sunete. Inghit lacom emotiile. Imi hranesc sufletul. Ma curat. Iert.Ma bucur ca pot sa simt. Ca sint cum sint.
Ca intimplarea vietii prin care exist m-a adus acolo. Alaturi de fiul meu si prietenii de suflet.
30 de ani traiti in 3 ore.
A meritat.
A meritat pentru ca in momentul asta , cind scriu , sint mai bogat decit toti bogatii din lume.
Pentru ca am ceva in mine ce nu poate fi cumparat cu nici o moneda existenta pe aceasta planeta.
Va am pe toti voi ce dragi mie.
Datorita lui Pink.
Pink Floyd.
Aici sint eu.

De ce m-as astepta?

Written on 14:15 by Constantin Manoliu aka Huck



De ce m-as astepta sa te intilnesc?
De ce m-as astepta sa fii curioasa sa ma cunosti?
De ce m-as astepta sa ma indragostesc de tine?
De ce m-as astepta ca tu sa vezi asta?
De ce m-as astepta ca tu sa accepti dragostea mea?
De ce m-as astepta ca tu sa te indragostesti de mine?
De ce m-as astepta ca tu sa imi accepti demonii?
De ce m-as astepta ca eu sa iti dau totul din mine?
De ce m-as astepta ca eu sa am incredere in tine?
De ce m-as astepta ca eu sa cred ca esti perfectiunea pentru mine?
De ce m-as astepta sa te accept asa cum esti?
De ce m-as astepta ca tu ai grija de mine?
De ce m-as astepta ca tu sa ma crezi ca te iubesc?
De ce m-as astepta ca tu sa imi fii alaturi la bine si la greu?
De ce m-as astepta ca tu sa te bucuri de mine asa cum sint?
De ce m-as astepta ca eu sa cred ca a te iubi e cel mai frumos lucru din lume?
De ce m-as astepta ca eu sa cred ca visele mele tu le transformi in realitate?
De ce m-as astepta ca eu sa te doresc in fiecare zi mai mult decit in prima zi?
De ce m-as astepta ca eu sa urasc fiecare secunda care trece fara tine alaturi?
De ce m-as astepta ca tu sa imi pretuiesti emotiile ?
De ce m-as astepta ca tu sa ma surprinzi cu dorul tau de mine?
De ce m-as astepta ca tu sa te daruiesti neconditionat?
De ce m-as astepta ca tu sa dormi in bratele mele linistita?
De ce m-as astepta ca eu sa pling la pieptul tau?
De ce m-as astepta ca eu sa lupt cu intreaga lume pentru tine?
De ce m-as astepta ca eu sa iti daruiesc timpul vietii mele?
De ce m-as astepta ca eu sa cred ca destinul meu esti tu?
De ce m-as astepta ca eu si tu sa fim doar noi?
De ce m-as astepta ca noi sa fim Adam si Eva?
De ce m-as astepta ca noi sa fim simpli ?
De ce m-as astepta ca noi sa fim suflete pereche?
De ce m-as astepta ca noi sa ne ratacim impreuna ?
De ce m-as astepta ca noi sa fim noi?