Intrebari si raspunsuri
Written on 19:33 by Constantin Manoliu aka Huck
De ceva vreme imi umblau prin cap, niste de ce-uri ciudat de simple,carora parca evitam sa le dau un raspuns.
Un raspuns foarte pasibil sa fie eronat,lipsit de substanta, ambiguu, comun de obisnuit in detrimentul unei analize dusa pina la capat recte taiat firul in `nspece bucatele.
Caci asa se pare ca am fost dotat de mama natura, cu niste conexiuni neuronale ale caror rol e sa ma tina treaz, sa nu ma lase sa traiesc simplu, sa ma tina intr-o permanenta cautare dupa caz ori de intrebari ori dupa raspunsuri.
Una din intrebari era `De ce as scrie pe blog?`
Repetitiv,o gasesc atit in mintea mea cit si in ceea ce citesc in peregrinarile mele virtuale, la fel ca si raspunsuri diverse aferente, unele clar expuse altele citite printre rinduri.
Ei bine, cu cit citesc din ce in ce mai mult alte bloguri, ori dupa feedback-ul la posturile mele pot sa emit si eu varianta mea.
Scriu ca simt nevoia, scriu ca imi doresc sa nu uit starile ce ma fac sa scriu, scriu poate uneori ca sa scriu, scriu ca sa fiu citit, scriu ca sa citesc de la altii, caci am o foame nebuna dupa forme de exprimare, de spirit si idei.
Unii ar spune sa pun mina pe o carte.
Cartea e carte, blogul e blog.
Blogul, desi uneori scris sub acoperirea anonimatului, care la urma urmei e o parte buna, caci pe multi ii face sa depaseasca frica de exprimare,poate comunica mult mai rapid informatia decit o discutie face to face.
Asta ma face sa dau cu o paranteza, legat de postul lui Anayana,despre ce ar putea reprezenta vocea-amprenta vocala sau accesoriu permanent,unde la un moment dat se ridicase o dilema legata de asocierea dintre voce si imagine, mai ales in cazul in care cunosti intii o persoana dupa voce si mai tirziu o cunosti si fizic, surprins ca ceea ce iti inchipuiai dupa voce nu se leaga cu realitatea.
Asa si cu blogurile.Nu intodeauna ce cunosti dupa scris are relevanta cu ce iti vine pe retina si invers.
Sint absolut convins ca oameni ce incep sa ii cunosc virtual, nu as fi reusit sa o fac in viata de zi cu zi din `n` motive,de exemplu unul din ele e ca rar reusesti sa descoperi sau sa se lase descoperiti dupa putin timp de la intersectare.
Si mai afirm asta,in mod placut normal, dupa surpriza pe care au avut-o cei care ma cunosc chiar de destula vreme, dupa ce au citit ce imi trece mie prin neuroni.
Oricit de deschis ai fi, ori concret in exprimare, nu te nimeresti tot timpul in starea necesara sa emiti ceea ce scrii ori sa primesti ce iti dau altii.
Plus ca anturajele sint la un moment dat limitate de diverse motive, cotidianul iti ocupa prea mult spatiu personal, plafonarea relationala devine atit de evidenta incit iti apare dorinta de nou, de evadare, foamea de rezonanta.
Rezonanta in spirit, in gesturi, in trairi, in intrebari, in tot ceea ce te reprezinta.
Dar ce e important, e ca ajungi mult mai repede sa intelegi ce se intimpla, decit intr-o relatie directa cu cei din jurul tau, sa simti evolutiv caractere.
Mie unul deja incepe sa imi dea raspunsuri, ori mai bine zis materialul brut din care sa imi extrag propria viziune.
Cred ca aveam nevoie de lumea asta desi meseria imi e lucrul cu oamenii mai ales intr-o forma relationala ce imi permite sa accesez saptaminal multe caractere noi dar pe care, ori cit as incerca, nu ii pot cunoaste atit de repede mai ales ca de multe ori revin la distante inegale memoriei mele.
Multe intrebari, putine raspunsuri.
Posted in
caracter,
filozofie,
personal,
social
