Hot Spot
Written on 15:10 by Constantin Manoliu aka Huck
Desi de vreo 2 zile nu sint in apele mele,banuiesc,datorita unui complex de factori,vreme aiurea, eclipsa de luna, astenia de primavara etc, ma stradui sa incheg postul asta.
Zilele trecute a fost aniversarea unei prietene de suflet, ce a implinit o virsta a carei cifra e rotunda, sa zicem acel numar pe care il rememorezi peste ani si caruia vrei sa ii atasezi o amintire placuta.
Tot stind si bighidind vreo idee legata de cadou, imi suride dintr-o data o mini petrecere surpriza, cu gind ca sigur asta va tine minte, pe post de cadou, in detrimentul unui obiect fizic, ce sincer consider ca, de multe ori se pierde ori zace aruncat departe de tine, pe cind o amintire e in tine tot restul vietii, mai ales daca e una placuta.
Asadar zis si facut; sunat 2 prieteni de suflet,comuni amindoura,rezervat masa locatie noua(spre diferenta de Coco am studiat lista de preturi bine inainte hihihi mai ales ca nu lipsea si vinul lui preferat din Australia,oricum mult mai ieftin), creat situatiunea surprinzatoare, asteptat, colectat rezultate pe masura.
Probabil ca undeva am creeat o distorsiune in universul zilnic, caci bineteles, a trebuit sa marchez si la mine un hot spot.
Caci asa le denumesc eu aceste momente.
Locatia, de un bun gust cu detalii de amenajare bine puse la punct , a surprins in mod placut si prin alt aspect.
Ospatarul.Nea Mihai.
O persoana trecuta de virsta tineretii, cum rar te astepti sa mai gasesti in ziua de azi in restaurante, a fost memorabil de atent si serviabil, dar atentie, nu servilismul ala teatral, invatat pe de rost si afisat cu grimase, ci vizibil dedicat si facut cu pasiune,precum am vazut deseori in filme ori in prezentari de mari restaurante.
Acum nu stiu daca serviabil e cuvintul potrivit.
Mai degraba `meserias`.Munca facuta la superlativ, dedicat, din inima.
Dupa desertul oferit din partea casei, nu am mai rezistat sa nu il luam un pic la intrebari.
Si a urmat surpriza a doua.
Deschis, in citeva fraze, am aflat ca e din Cluj,si ca dupa multiple peregrinari in a lui viata prin Europa, intr-o zi a luat-o din nou de la capat, simplu, aducindu-si aminte de prima lui iubire, ce nu s-a finalizat la vremea respectiva, si pe care dupa 17 ani a hotarit sa o sune.
Dupa mici actiuni detectivistice, a ramas si el surprins sa ii raspunda chiar ea la telefon, mai ales ca nu avea nici cea mai vaga idee de finalitate.
Si finalitatea a fost ca , in seara respectiva, calm, linstit, am avut ocazia sa il cunoastem si noi.Caci iubirea vietii lui era din Iasi.
Desi, chiar dumnealui facea haz de necaz, batind apropo la Nea Mircea bre(Dragostea asta ..), eu unul nu il consider facind parte dintre clientii personajului sus mentionat.
Din contra.
Naturaletea cu care a indraznit sa ne impartaseasca scurt o viata, modul cum a reusit sa lege cu noi o legatura temporara de suflet, ma face sa il tin minte si sa il stimez pentru todeauna, chiar daca nu o sa mai am ocazia sa il revad.
Cumva, parca astfel imi doresc sa fie toti romanii.
Naturali,simpli, sentimentali, la locul lor, bucurosi de a lor viata, putin filozofi, respectabili, ingaduitori cu cei din jurul lor, sociabili si uniti in ale lor simturi, romanul ala interbelic, care a dat mult imaginii nationale.
Oare de ce nu mai putem fi asa?Ca doar avem de unde invata.
Sau poate trebuie sa trecem prin viata repede, consumind din prima tot combustibilul,parcind brusc pentru realimentare si acolo, in acea secunda de tras sufletul, sa faci rapid un rewiew al ocaziilor pierdute in toata acea goana dupa fluturi sclipitori?
Oare asa devenim impacati cu noi insine?
In orice caz nea Mihai e sigur.
P.S.Restaurantul e Theatro.
Iar pe nea Mihai daca e de servici o sa il recunoasteti sigur.
Posted in
de suflet,
filozofie,
mintea cea de pe urma,
sentimente,
social,
viata
