A fi sau nu gurmand

Written on 16:37 by Constantin Manoliu aka Huck

Mama, undeva pe la pragul adolescentei a rostit catre mine niste pilde – adevaruri ,sa le zic asa , printre care a fost si asta:
Baiete invata sa faci de toate in viata asta ,bazeaza-te pe tine in primul rind si dupa pe altii.
Lucru dovedit adevarat intre timp.
Ceva ce am descoperit ,mai intii de nevoie si pe urma a survenit si placerea ,e gatitul.
Contrar psihologiei masculine ,nu am privit vreodata gatitul doar o obligatie a partenerului feminin si am incercat sa nu fiu un catir indoctrinat de concepte invechite si apanaje falice indreptatite de la Adam si Eva.
Cum spuneam mai sus, am preferat sa invat,macar ca o masura de protectie in caz ca ajung acasa si gasesc frigiderul porno , sa stiu sa gatesc de la minuturi la mincaruri complicate ,savuroase ,unele din ele aproape artistice prin definitie.
Nu as fi scris acest articol daca nu as fi vazut acum citeva zile un film interesant Julia & Julie, facut dupa doua cazuri adevarate ce se impletesc foarte bine intr-o naratiune curgatoare de la un capat la altul.
Pe scurt plotul leaga existenta din anii '40 a unei scriitoare de carti de bucate , de fapt una singura scrisa in mai bine de 8 ani de zile, o colectie de retete din bucataria franceza ''pe intelesul rindasilor americani''(expresie din film!!) cu a unei ''femei la 30 de ani'' ce trece prin o criza existentiala a carei rezolvare o gaseste in o provocare cu sine de a reusi sa faca intr-un an toate retetele din acea carte ,publicind in acelasi timp pe blogul personal experientele.
Nu intru in detalii pentru ca as strica placerea celor care ar dori sa vada filmul si e pacat,mai ales ca distributia este de exceptie ,cu o Merryl Streep ca de obicei surprinzatoare.
Ideea e ca stirnit de prezentarea unei retete , a doua zi am si materializat-o descoperind noi arome si gusturi, papilele luind-o razna, ocazie cu care mi s-a infiripat o concluzie.
Asadar,ca sa leg ce spuneam in prima parte a articolului cu filmul, trebuie sa o spun.
Concluzia e ca acea mentalitate de sarantoceala pe care o consider caracteristica romanilor se vede si in ceea ce ofera meniurile zilnice din restaurante si fast-foods.
De 20 de ani se maninca aceleasi feluri conservatoare de ciorbe, fripturi garnituri si salate, aceeasi hamburgheri obositi si shaowrma cu cartofi uscati stropite cu combinatia ketch-up.maioneza si mustar la un loc si din plin,acelasi gratar de pui uscat si nesarat, aceiasi hot-dog insipizi,fara gust plini de conservanti,aceeasi mici intr-o reteta ce de mult nu mai respecta standardele si tot asa mai departe.
Singurele intromisiuni ce au avut priza sint pizza, meniurile chinezesti (probabil publicitatii indirecte din filme) si arhicunsocutele McDonalds si KFC.
Cel putin in Iasi, orice incercare de a oferi un altceva a fost un esec rasunator, majoritatea trecind si ei la aceleasi clasice feluri, iar din cei ramasi rar gasesti un raport pret calitate corespunzator ce sa te faca sa iti doresti sa consumi si sa experimentezi ceva nou.
De multe ori ,in incursiunile facute la restaurante ,fara sa vreau am tras cu urechea pe la mesele incnjuratoare, am studiat atmosfera incercind sa inteleg consumatorii.
E stupefiant sa vezi cum sint studiate meniurile cu mare atentie pentru a gasi cel mai bun raport cantitate pret, indiferent de ceea ce e de mincare.
E fantastic sa vezi susotelile contradictorii,strimbaturile din nas, bleah-uri cu limba scoasa, rasfoiala meniului din scoarta in scoarta de cel putin 3 ori in 5 minute ca in final comanda sa sune la fel de monoton si clasic.
Romanul e mincacios din fire si cantitatea e preferata intodeauna calitatii.Ieftin si mult nu conteaza ce fel e.Da sa fie mult.
Citiva din oras au simtit bine asta si au profitat , oferindu-le cantitate sa le ajunga.
E distractiv sa ii vezi cum in necunostinta de cauza comanda cel putin 2 feluri ,iar cind acestea ajung la masa le ies ochii din orbite vazind cantitatile imense din farfurii.
La inceput e o bucurie nestapinita la vederea abundentei, insa pe masura ce ingurgiteaza si ghiozdanul se umple si da semnale de alarma ca se apropie limita maxima, aceasta se transforma incet in o parere de rau imensa ca nu mai incape.
Desi portiile respective ,chiar asa imense ,au un pret modic si ar induce suportabilitatea pierderii portiilor mincate doar pe jumate , durerea e mare.Cum sa ramina atita mincare in farfurie?
Pai da ,ramine ca asta ai vrut romane.Cantitate.Sa te bucuri hulpav cu ochii sticlind de placerea festinului ce urmeaza, fara sa tii cont de capacitatea stomacului.
Ii vezi indurerati cum se ridica de la mese, gifiind de apasarea stomacului umplut pina la refuz, imbufnati ca au lasat pe jumatate portiile.
Isi tiriie pasii catre iesire incet incet, nehotariti daca sa mai stea poate se mai aseaza papica si paote mai intra.
Altii bombane de zor ,jurind sa nu mai calce sau sa nu mai comande data viitoare decit un singur fel pe care sa fie siguri ca il vor papa tot lasind farfuria curata , ca un serviciu pentru cel ce spala vasele .
Festin nu inseamna cantitate colegilor.
A savura gusturi, mirosuri, a experimena noi si noi senzatii ,a calatori printre feluri si feluri de mincaruri , a mesteca incet si servi portii mici , asta e de fapt festinul.
Nu intelegeam de multe ori de ce bucataria franceza ofera portii adeseori considerate minuscule ,insa intr-o varietate de feluri servite la un singur prinz imensa.
Acum dupa ce am vazut acest film si bineinteles cumulat cu experimentele culinare personale, ma bucur ca am reusit sa fac multe calatorii din punct de vedere a ceea ce insemna delicii culinare , arome ,gusturi si mirosuri.
Bucataria poate fi totusi un loc placut ,un tarim neexplorat ce iti deschide de fiecare data orizonturi noi nu doar o corvoada zilnica.
Abia astept sa mai experimentez ceva retete.

Posted in bucatarie franceza, ginduri doar, gurmand, julia julie, retete culinare

If you enjoyed this post Subscribe to our feed