Rascrucea Viselor 2
Written on 11:26 by Constantin Manoliu aka Huck
Si iar am trecut.De data asta constient cit de dependent sint.Da sint.Exist.Si incep sa urasc asta.Exist unde nu trebuie.Vreau acolo.Sa fiu o umbra.Sa tin umbra.Sa nu mai fiu mediocru.Sa nu mai imi fut creierii.Si viata.Caci dupa standarde, sint dus,trecut,plecat.Acolo nu conteaza.Nimeni nu iti valideaza,dreptul de a trai.Din contra.Te obliga sa traiesti.O corvoada pe care multi o refuza.Eu nu.
Stau si astept.Ma uit la ceas,cu pofta sa musc din secundele ce vor sa vina.Acele se misca in ciuda,desi par ca se fugaresc,racii le dau ceata.
E inca lumina.O lumina ce doare,adinc.Si pute.Duhneste putreziciunea colturilor de vise scapatate in cotidian.Acolo sint vii,ambrozie si nectar, cu un parfum perfect de perfectiune.Aici put.Se oxideaza rapid,macelarite de tocitele lame sinucigase.
Intunecata seara,tacuta, imi arata calea,ma intreaba ce beau.Imi beau otrava sufletului,constient.Usor,zidurile pufoase se destrama, unse de grasimea nevolniciei.
Simt ca incep sa plec acolo.
Arunc linstit, aromele amorfe,si ma scufund,scrijelind coperta deja uzata.Putreziciunea disperata, vrea si ea sa treaca,ilegal,cu macar ceva molecule.Noroc ca alcoolul isi face vesnica datorie,supus,ciineste aproape, iresponsabil de responsabil.
Simt ca ma formolizez si prind curaj, sa pasesc.Imi imbrac tinuta de gala,armura ruginita.Caut prin tolba, DEX- ul cuvintelor simple ce dor.Si dor.Dar pe mine nu ma mai doare.Caci am invatat sa fiu simplu ca si ele.Simplitatea e sublima.
Sublim.Perfect.Simplu.Umbra.
Ma asteapta,linstita, in formele ei de alb si negru, culori fundamentale.Nu exista gri,acolo.Doar alb si negru colorat.
Zimbetul imi spune ca am trecut cu brio, pragul prafuit de amintiri,fara sa misc vreo frintura de siliciu temporal.Duhoarea ramine in urma,impiedicata,strivita de fereastra.
Cuminte, ma asez, la umbra, cavalereste,fara sa imi privesc destinul.Nu am nevoie.
Nu vreau sa ii vad culorile si formele.Doar sa le pipai.Si sa imi inchipui.Caci acolo e permis.
A mea ingenuchiere,e inteleasa,notificata si parafata.Asta imi confera dreptul sa merg mai departe.
Trec inca o muchie, si ma asez la masa.
Morrison imi susura in urechi, un bun venit ce imi unge direle de pe suflet si ma imbiie la un gram de fericire.
Umbra,tacuta,tace,caci am prins curaj.Oare am mai trecut un prag?
Morrison imi zice sa nu bag de seama.Sa astept.Picatura isi face efectul si creierii imi explodeaza, colorati in acelasi alb si negru fundamentali.
Imi ia mina si imi pune in ea cu blindete parinteasca zarurile.
Alege o masa, imi zice, dupa ce mai da o dusca de vise.
Ma uit la dealeri.Prima iubire imi face un semn de numai noi stiut.Inca il mai stie?
La alta masa,tata, isi arunca in joc ultima secunda, desi nu ar trebui sa mizeze atit de mult.
Umbra e mai in spate.Tacuta in tacerea ce o face sublima.
Toti asteapta si asta ma copleseste.Imi aduc aminte ca sint acolo.
Ma indrept calm spre umbra.Arunc usor pe masa stravezie, bruma de suflet ramasa.
Morrison imi tine spatele, si imi mai picura un gram.
Asta imi place la tine! imi toarna in urechi.
Calma, umbra accepta miza.
Astept.
Sa vad ce pune la bataie.Scoate o amintire,pe care docil o accept la rindu-mi.
Arunc.
13.
Jim,se bucura.Zarurile au fost aruncate.
This is the end my friend.
Ma ridic ,impleticindu-mi fiinta.Umbra tace.A pierdut sau a cistigat?
Fara sa vreau mai trec o muchie, neobservata de linga masa.
Gradele imi rup capul.Inteleg.Am pierdut.I`ll never look into yours eyes again..
Urlu.Tip.Strig.Imi rup corzile vocale si le ofer lui Jim sa imi cinte.De jale sau de bucurie?imi raspunde,intinzu-mi sufletul pe chitara spre o vesnica acordare.
Cinta Jim,doar atit ,mai cinta....
Va urma...
Posted in
Morrison,
rascruce,
vise
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Super interesant visul, si din nou, cum suntem obijnuiti, cu o ploaie de cuvinte si metafore grele si bine alese.
Cu totii îmbatrânim. Si sfârsitul e mereu aproape. Morrison a fost un poet, ca si tine de felul tau, asa cel putin te vad eu, si peste toate, un poet vrea sa-i fie auzite cuvintele!
"Intr-o zi ploioasa, un înger cenusiu de ploaie a cazut pe fereastra mea deschisa ca un strop mare de ploaie. L-am privit cu teama sa nu-l trezesc, sa nu-l omor, sa nu îi împrastii aroma lui de ploaie înalta. A plouat pe el si a plouat pe acel moment, în care un înger de ploaie a adormit la fereastra mea, deschisa ca sa intre mirosul ploii si îngeri rataciti printre stropii mari si reci". (Jim Morrison)
Moartea face îngeri din noi toti si ne da aripi unde am avut umeri, netede ca ghearele unui corb. Cu aceste aripi a zburat deasupra epocii sale ca un înger ce trece peste o furtuna, "Riders On The Storm", si eu am crezut întotdeauna ca extremele sunt cele care dau forta si adevar epopeilor.
A fost Marlon Brando al anilor '60, cool si felin, frumos si rau, o uriasa cometa în flacari, ce împusca cerul, cum însusi s-a caracterizat.
The End.
Multumesc de aprecieri.Problema e ca a fost un vis cu ochii deschisi...