Diamantul

Written on 23:02 by Constantin Manoliu aka Huck

In urma unor mici probleme la locuinta mea,am fost nevoit sa ma reintorc pentru ceva vreme in casa parintilor mei.
Acum in linistea calduroasa a noptii, descopar cit de mult a lipsit inimii si creierului meu,in toti acesti ani in care am umblat oarecum cu cortul,senzatia nativa si sigura a unui loc numai al tau ,ce te inconjoara ca o mantie protectoare de toate vicisitudinile,imbibata cu aromele copilariei si adolescentei.
Cred ca asta ma face si atit de prolific in a completa blogul,grabit parca cumva ca pe vremuri sa descopar cit mai multe sensuri,sa domolesc freamatul trairilor,sa adun ginduri disparate.
Cumva am senzatia,ca aici,atunci cind intru,un ceva imi perie o anumita stare de ceata,imi dezbraca neuronii de rutina,imi incalzeste frigul din inima,ma intoarce in timp si imi da din energia de odinioara cind despicam pina la ultimul atom toate de ce?-urile.
Si astfel intr-o singuratate dorita,imi apar sclipirile,acele despre care vorbeam mai devreme,atit de trebuincioase.
Intr-o vreme le descopeream pe strada mergind agale,in autobuz sprijinite usor cu capul de geam,la coada la magazin cautind febril maruntisul in portofel,pe o banca in parc adincita in lectura,la o fereastra numarind stelele in plimbari nocturne,scintei de o secunda in mica comuniune a drumurilor vietii.
Periplul meu zilnic ,acum, se desfasoara mai mult noaptea si rareori mai reusesc sa descopar ceva sclipiri de diamant in paienjenisul vietii de club,plina de umbre intunecate ,zombies,facaturi,chinezarii ieftine sau alte turcisme.
Si totusi le caut , poate din obisnuinta,poate dintr-o dependenta ce survine din nevoia de confirmari,poate am devenit colectionar,poate fac un studiu al sclipirilor diamantine,poate le consider muze ale meseriei,poate....
De obicei apar cind te astepti cel mai putin ,in acele nopti fade in care stii de la bun inceput ce se intimpla,nopti in care te arunci linistit intr-o dulce nepasare imbibata in alcool,cind cel mai bun prieten iti e ceasul de care uneori te rogi sa se grabeasca,sa ajungi cit mai repede in cuibusorul tau.
Usor,pahar dupa pahar,piesa dupa piesa,se instaureaza un blur,un mix de parti corporale,mirosuri,sunete,umbre,blur ce estompeaza si incetineste feedback-ul letargicilor,iat incepi sa vezi doar mapa de cd-uri si butoanele mixerului.
Cu gesturi conditionate reflex,aproape robotice,incepi sa rezonezi doar cu interiorul tau,fara sa iti pese de nimic,adincit intr-o salata de sunete ce curg prin venele tale,cu neuronii ametiti de mii de conexiuni intimplatoare intre notele muzicale.
Deodata,in tot acest amalgam,incepe sa sclipeasca oarecum pierdut,un flash de o zecime de masura universala,pe care il remarci ca o distorsiune atemporala,un fel de picnic la marginea drumului,ce te determina sa iti schimbi procentul alcool/energizant catre o doza care sa implice pornirea radarului si a sistemelor de analiza si control.
Cu amestecul de carburant dozat pentru full power,incepi sa rupi pinza lipicioasa ce te invaluie,fugaresti neuronii sa scaneze cit mai repede zona de contact.
Si brusc descoperi.Ochii.Limpezi.Care si ei la rindul lor scaneaza.Isi cauta un punct de sprijin,un refugiu,un colac de salvare,un ceva pe care sa isi traga sufletul.Intodeauna pe ei ii vezi primii,urmati de o bucla cazuta pe obraz,ori vreun sin abia mijit dintre marginile bluzei sau un pliu desfacut pe o coapsa,naiv.
Usor,primesti toata imaginea,ca si cum ai downloada o poza de pe vreun site si calm incepi sa vezi ansamblul.Uneori e atirnata distant la bratul vreunui cavaler fals,alteori e in vreun grup ciripitor pierduta in gindurile ei satula de tiriala turistica a noptii.
Brusc,realizeaza ca e privita altfel,ca nu mai e dezbracata din priviri,ca nu mai e masurata de miinile ascunse in buzunarele unor aliterati imbuibati de alcool ,ce isi pipaie madularul ca sa nu uite dimensiunile barbatiei lui,nu mai trebuie sa zimbeasca timp ca raspuns unor intrebari fara esenta sau unor propuneri direct de indecente.
Calm,se instaureaza un dialog din pleoape, ce se transforma usor in buze,dialog ce se transforma usor intr-un flux de energie pozitiva,energie ce ii da puterea sa se extraga din mediul nociv si sa isi croiasca drum in apropierea pupitrului cit mai aproape,fara sa piarda legatura.
Limpezit o fractiune de secunda,incepi sa cauti acele piese de valoare,cu versuri pline de incarcatura emotionala,pe care usor, i le dedici.Degajata,cu o naivitate aproape perfecta,iti accepta complice invitatia de a asculta si a simti,te lasa sa ii iei deziluziile si oboseala,sa i le amesteci cu cele din piesa,si apoi sa i le intorci total transformate intr-un univers de sentimente colorate.
Deschisa,absoarbe lacom dansul neuronilor tai,ii asculta tacit pe cei ce te mustra tot timpul ca ti-ai pierdut prea devreme speranta in a gasi femeia ideala,acel mix de femeia -Balzac,femeia - Eminescu,femeia - Minulescu,Femeia - Holban,in fine,toate acelea pe care in decursul anilor le-ai stocat prafuite pe rafturile inimii tale,le multumeste discret celor care ii fac complimente sau ii fac curte precum in vremuri demult apuse,elegant,curtenitor de englezesc,dulceag de frantuzesc sau focos de italian.
Apoi,desi mai devreme te rugai de ceas sa fuga,incepi sa te rogi sa se opreasca,sa puna o pavaza luminii ce mijeste usor printre faldurile perdelor.
Ea,la fel de speriata de sfirsit,iti transmite ca va reveni sa isi incarce sufletul cu acel preparat de muzica si sentimente,orecum necunoscut pina atunci,ce clar ii face bine.
Sclipire din ce in ce mai palida,isi reia locul,zimbind din ochi,constienta ca si tine de paradoxalul existentei acestor clipe,care usor vor ramine peste ani,leacul noptilor de singuratate.
De cele mai multe ori se intorc,unele la fel de proaspete ba chiar mai inflorite,altele se matuiesc din proasta slefuire a mesterilor pe mina carora se lasa,unele imi devin prietene linga care imi pot plinge linistit amarul,altele iubiri tacute si ascunse,platonice.
Le urmaresc,spectator tacut,traseul,al unora catre o vitrina ce le pune in valoare,al altora catre un univers de dileme,de trairi desarte,oferindu-se unor ambalaje frumos colorate.
Si astfel,zorile,desi ar trebui sa fie inceputul unei noi zile,devin fara de tagada,butonul stop al unui mix,incuietoarea mapei de cd -uri,pe care obosit,o mingii cu promisiuni de mai bine.
This is the end,my only friend..the end.

If you enjoyed this post Subscribe to our feed