Motoare animatoare

Written on 19:44 by Constantin Manoliu aka Huck

Aseara am zacut pe terasa pina tirziu cu ceva amici la un pahar de vorba ,care mai de afaceri care mai de trecut timpul savurind calmul noptii putin racoroase.
Din una din alta am ajuns la tot felul de povestiri `adevarate` despre pasii facuti in decursul vietii mai ales in cariera.
Ne luasem cumva de la modalitatea de a alege sau a fi ales in posturi bine platite in companii cu nume mari, si in special la cit de obiectivi sint cei care o fac,stirnit de o alegere facuta de o firma colaboratoare pentru un reprezentant la Iasi.
Care din punctul meu de vedere e total gresita.In detrimentul altora care cred ca ar fi fost mai potriviti.Ma rog.
De aici povestile au deviat la cum si ce folos au tipul asta de posturi.Unul din cei prezenti a inceput sa relateze cu cita ardoare isi dorea un post de genul asta nu doar pentru partea materiala cit mai mult pentru a demonstra altora, ce multa vreme il considerau un element pierdut pentru societate, ca de fapt el e cel mai tare.
Deodata imi fileaza o lampa.Desi ideea o stiam de mult.
Dar a ajuns atit de pregnanta si vizibila in ultima vreme, incit nu ma pot abtine sa nu scriu ceva pe tema asta.
Subiectul:motoarele animatoare.Adica ce ne anima de multe ori in a lua anumite hotariri in viata.
Teoretic ar trebui sa ne anime ceea ce ne dorim cu adevarat pentru noi.Adica lucrurile sau faptele ce ne implinesc fiinta.
Insa constat ca pe foarte multi ii motorizeaza sentimente ori trairi mai mult decit stupide.Sau sa zicem ca nu ar trebui sa faca parte din patrimoniul unui adevarat caracter uman.
Ura.Da frate, sentimentul ala de ura pura.Fata de viata altora.Venin curat,mai ceva decit kerosenul, ce arde maxim orice resursa din ei.Ori ce ar fi, trebuie sa fac sa le demonstrez ca viata lor e de tot rahatul.
Urmeaza invidia.Da, ala are si eu nu.Trebuie sa am mai mult ca el.Indiferent de victime.
Nu mai zic de dorinta netarmurita de a le face pe plac altora.
Parinti imbecili ce te reneaga daca nu indeplinesti traseul impus de ei in viata ce in general e ceea ce ei nu au reusit sa faca, un must pentru viitorul tau.
Ori parteneri de viata ce cauta prin orice mijloace sa iti impuna modul lor de a vedea viitorul si tu trebuie sa ii multumesti dorintele ca nu cumva sa il pierzi.
Ca sa nu mai zic de principii sau criterii sociale ce nu sint decit false adaptari pline de ipocrizie in incercarea de a aparea altceva decit esti.
Si multe altele.Pe care le vezi si le auzi zilnic la tot pasul.
Si toate astea duc la un putregai uman, invelit in ambalaj stralucitor de firma.
Toti se bat in piept ca sint piinea lui Dumnezeu pe fata, iar acasa in intimitatea lor gaunoasa isi pling in pumni de ciuda, storcindu-si bruma de neuroni la o razbunare pe masura.
Desi tot zic ca nu trebuie sa ma mai mire nimic, nu pot sa nu ma minunez de cit de mult regresam in doar niste animale ce a caror stare de fericire se limiteaza la a sta in fotoliul de firma intr-o vila cu un numar inutil de camere, studiind extrase de cont cu multe cifre, cu o mina facind usor rotocoale pe burtica plinuta, rinjind satisfacuti de imaginea celor pe care ai reusit cu atita sirg sa ii depasesti.
Mi-e scirba ca mai tirziu, satui de atita `reusita` descoperiti golul imens din un suflet zbircit de atita `fericire`.Si atunci constatati amar ca nu aveti cu ce rezolva problema.
Si va rezervati astfel un loc pe cinste in marea lume a nulitatilor.

If you enjoyed this post Subscribe to our feed

1 Comment

  1. bettyboop |

    Ai perfecta dreptate, dar in afara motivatiilor urate, viciate, gresite, sunt si motivatiile deviate, adica falsa perspectiva asupra vietii, viitorului, scopului final.Ceea ce este mult mai trist, deoarece acesti oameni poate meritau altceva.Ceilalti nu.

     

Trimiteți un comentariu