Reflexii in reflexii

Written on 22:37 by Constantin Manoliu aka Huck

In sfirsit citeva clipe de relaxare dupa o luna incheiata de munca sustinuta la bar.
Munca la limita, dupa cum mai spuneam pe undeva in alt articol.
Numai ca reculul acestei perioade e cam dur.
Desprins din programul de 12 ,14 si chiar 16 ore pe zi, ma simt total lipsit de coordonate spatiale in raport cu cei din jurul meu, oameni cred normali ,cu altfel de servicii si vieti personale.
Brusc cu alti ochi parca, nimic nu mai pare la locul lui.Casa nu mai e casa,serviciul pare anost, lucruri care alta data imi era drag sa le fac ma plictisesc, intr-un cuvint o stare aiurita de o aproape depresie.
Desi ar trebui sa fiu incintat si mindru de cum au iesit modificarile terasei, mai ales ca au fost destui care au avut cuvinte placute de apreciere, nu simt nici a zecea parte din cit ar trebui.
Sa fie oare inceputul unei stari de depresie ?Sau e aceeasi senzatie ca atunci cind termini un puzzle ca totusi lipseste ceva ca tabloul sa fie complet ?
Sa fie de vina atmosfera din ce in ce mai lugubra din tara asta ?Ori poate senzatia de permanent esec prezenta de ceva vreme ?
Ma simt din ce in ce mai mult inselat in asteptari si rezultatele acestora .Si totusi in ultima vreme am lasat granita standardelor destul de jos.
Am zis ca e mai bine sa ma adaptez eu situatiilor,considerindu-ma un tip versatil in felul meu,insa constat ca nici asta nu vrea sa functioneze.Cumva am sperat ca e molipsitor pentru cei din jurul meu, ce par foarte bine ancorati cu ochelari de cal, in personalitati rigide, egoiste, cu minima intelegere a realitatii curente.
Parca sint din alta lume
.De fapt parca fiecare are lumea lui.Cu alte sisteme de gravitatie,si multe si diferite alte dimensiuni ori unitati de masura.
Si asta ma face sa ma simt aplatizat, invechit, comun, rebut de linie de productie, ce mai, o nulitate pe toate planurile.Oare cer prea mult ?Oare de fapt eu sint ala mediocru, si asa zisa mea adaptabilitate e doar o amagire ?
Resimt parca pe zi ce trece , din ce in ce mai mult diferenta de virsta fata de cei ce se invirt in lumea mea prezenta.Un fel de respingere printre rinduri, aproape politicoasa, nu foarte vizibila dar simtita inerent
.Cam ca aceeasi senzatie pe care o aveam in copilarie cind incercam sa ma joc cu cei mai mari decit mine cu diferenta ca acum eu parca as vrea sa ma joc cu cei mai mici decit mine.Daca cei mari te respingeau oarecum galant,(asta inteleg acuma) cei mici de acum o fac aproape taios, ca si cum nu as sti inaintea lor regulile.
Complicat.Cit se poate de mult.
Oare am ajuns la capat de drum ?
Nu se mai elibereaza nici un bilet pentru alte trenuri ?
Nu imi ramine decit sa imi rezerv o banca in parcul singuratatii celor peste 40 de ani considerati expirati si necorespunzatori ce nu mai au acces decit la rolul de spectator al vietii altora ?
Sa stau pur si simplu sa imi primesc suturile in fund pe care cei din jur incearca in permanenta cu obstinatie sa mi le traga ,amintindu-mi mereu ca viata mea e un sir nesfirsit de esecuri ?
Fantastic cum secundele unor hotariri valoreaza ani din viata.

If you enjoyed this post Subscribe to our feed

2 Comments

  1. Vali |

    Buna
    E o ora tarzie. Pt mine, om care altadata la ora asta de-abia se trezea si facea dusul de dinainte de munca, de dinainte de nebunia de noapte, de dinainte de oamenii care vor totul de la tine si atunci cand nu-l oferi se intorc cu spatele si nu te mai cunosc. A trecut acea vreme si acum e o ora tarzie pt mine, om decupat din tiparul fix 9-17:00, acte, birou, munca. Nu-mi pare rau ca am parasit acea lume fara griji, dar totusi inteleg pe cei lasati acolo, chiar daca o parte din ei ma privesc acum cu alti ochi si considera ca "nu mai sunt cel de alta data". O veste pentru ei, buna sau rea, ei hotarasc, eu nu m-am schimbat. Sunt aceeasi persoana, cu acelasi chef de viata, cu aceeasi vitalitate. S-a schimbat numai dorinta mea. S-a schimbat conceptia. Nu ma mai simt implinit in aglomeratia de oameni diversi care se distreaza in acelasi spatiu.
    Ca sa revin la tema postului. E normal sa nu te simti cateodata implinit intre cei care altadata erau cei mai buni prieteni. E normal ca atunci cand parasesti putin lumea prietenilor(sau ei parasesc lumea ta) sa simti ca ceva se schimba.
    Viata nu mai e ca acum o secunda. Ceva s-a schimbat. Tu nu simti, dar ceva s-a schimbat. Mai trece o secunda si diferenta este deja mare.
    Ideea e ca nu trebuie sa iti faci griji pentru aceste diferente. Viata merge inainte. Prietenii se schimba. Locurile se schimba. Secundele trec. Un rid creste, o experienta e adaugata in carnetel.
    Vrei sa te ascunzi in parcul singuratatii celor experminetati(nu vreau sa le zic celor in varsta pentru ca varsta trupului nu e atat de importanta pe cat se crede, sufletul conteaza)? Greseala. Cel mai bine e sa admiti ca poate gresesti undeva, ca poate nu ai sesizat o schimbare care au facut-o cei din jur si poate ca din aceasta cauza tu ai iesit din randul lor.
    Cauze pentru care nu-ti mai gasesti locul acolo unde altadata erai lider pot fi multe. Cel al capatului de drum, al imbatranirii este expirat. Depinde numai de tine.....cauti intr-adevar o cauza adevarata? Sau o lasi balta si folosesti unb cliseu?

    Tot respectul din partea mea

    Cu drag,
    Vali

     
  2. Romanita |

    vad aici ceva ce am simtzit inainte sa plec ...imi este dor de nebunia de acasa...imi este dor de unele chestii pe care le-am lasat acolo...
    aici e acelasi lucru nu e o asa mare diferentza!
    vali toata lumea se schimba... tu te-ai schimbat , eu m-am schimbat si altzii la fel...ce e asa mare chestie ...urasc cliseul:eu nu m-am schibat,,,,,pai daca nu o faci cum naibii sa "avansezi" in viatza asta! vali te-ai schimbat , si tu huck ai facut-o si eu si altii...si is schimbari in bine sau in rau ...dar sunt schimbari...si ma bucur ca s-au intamplat! nu-mi pare rau daca imi zice cineva ca m-am schimbat ...sper numai ca undeva pe drum sa o fi facut in bine!
    huck esti nebun daca tu crezi ca acum s-a format o limita intre tine si ceilatzi -mereu a fost ,,...noi suntem niste copchii care mai avem multe de invatzat ca sa ajungem sa stim atatea cate stii tu. si mereu te-a privit altfel....nemultzumirea ta nu stiu de unde vine avand in vedere ca tu simtzi ca ai facut un lucru bun si feedback-ul este pe masura!

     

Trimiteți un comentariu