Pe linga hobbit

Written on 21:56 by Constantin Manoliu aka Huck

Ieri, dupa multa vreme am reinaugurat seria meselor de duminica in oras.Serie pe care o asteptam cu o nerabdare copilareasca, aia cind ti se pare ca timpul e atit de comprimat incit si sa respiri dureaza o viata.
Mesele astea de duminica au un farmec aparte.Nu stiu cum sa il descriu, pentru ca e un amestec de trecut si prezent.
Trecut materializat in duminicile-sarbatoare de pe vremea comunistilor cind munceai sau invatai 6 zile din 7 si asteptai cu mare dor ritualul de duminica.
Trezirea cit mai tirziu 10 sau 11, frecat menta alaturi de parinti ce puneau la cale gratarul ori vreo vizita pe la rude,asteptat ora 13 sau 14 de iesit la film ori la vreun vestit profiterol la cofetaria Opera , un fel de cofetarie de fitze,si seara consumata in parc alaturi de prieteni in lungi discutii existentiale.
Prezentul e mai modern, sa zicem. Nu mai e 6 din 7 caci orarele de functionare sint adaptate cerintelor, iesitul a devenit cotidian daca bugetul iti permite si profiterolul s-a transformat in o simpla mincare traditionala pe care nu o mai gasesti pe la crismele actuale ori cel putin pentru mine si acasa.
Asadar obisnuita trecuta si necesitatea prezenta au facut casa si mi-au dus pasii la Bolta Rece.
Singurul loc cred din Iasi care imbina prezentul cu trecutul.
Nu stiu daca are sens sa fac vreo biografie a locului, in speranta ca lumea ar trebui sa stie pentru cultura lor generala un singur amanunt.
E locul boem in care Creanga,Eminescu si alti `fitzosi` ai vremii respective impingeau `chiolhanuri` echivalente noptilor de betii moderne cu care se lauda mai toata lumea.
Cu o echipa aparent antica de ospatari ,cred ca e singurul loc din Iasi in care mai poti gasi asemenea exemplare, si care sincer ii dau si farmecul aparte, devine un fel de masina a timpului.
Bun.Ora 18.Aer calm,temepratura aproape perfecta,decor traditonal,mult lemn,3 mese ocupate de 2 grupuri de tineri unii proaspeti altii dupa o noapte de baut, si noi 2 eu cu ea, undeva pe la mijloc ca stare.
Asteptind unica `zama de gaina` cu care imi dreg putregaiul anilor de nopti pierdute in descoperirea multor sensuri si portia de sarmale ca la mama acasa ca varianta la chisca tradtional moldoveneasca, incep sa povestesc diverse amintiri tinerei , ea domnisoara, nefiind oarecum la curent cu vorbele locului din motive de viza de flotant.
Povestind de loc, specific ca e fief al profesorilor de la medicina, doctorilor de spita veche plus alti si alti nu neaparat nostalgici, ci doar doritori de arome pe care nici cea mai buna firma de subtituenti alimentari nu e in stare vreodata sa le conceapa.
Una din arome e aceea de a fi natural.Totul.Asa cum e el zilnic.Cu bune si cu rele.
Prins in relatari apare un grup in virsta desprins parca din filmele epocii.
Un grup de 3.
O doamna si un domn aparent comuni, impacati cu ei insisi insotiti de un al treilea.
Domnul Emil Brumaru.
Care spre rusinea mea nu am reusit sa il recunosc din prima.Asta poate ca sint obisnuit mai mult cu poza de pe blogul domniei sale HOBBITUL pe care mai imi arunc ochii in cautarea aromei de dulceata de nuci verzi.Cine stie cunoaste..aroma.
Intrigat, supun testului si tinara domnisoara care la rindul ei , aproape candid recunoaste ca nu-l poate recunoaste.E totusi o diferenta intre poze si realitate.
Dar sa revin.
Domnia sa chiar iubeste hobbitii.(pentru cine nu stie exista Wikipedia, sau cultura generala...)
Caci fara sa consider ca il jignesc , e un mindru reprezentant al lor.
Cu parul alb,noblesc pieptanat spre spate, unduit asemeni versurilor sale, imbracat dupa un alt fashion tv,dar mai mult decit potrivit personalitatii dumnlealui,ducea demn o privire ,spune domnisoara,senina.Eu as zice ca mai mult demna si modesta.
O privire a lumii lui.Caci o are intradevar.
Asa cum imi doresc si eu.Pe care de dobitoc ce sint, o pierd mincat de viermi inelari ce imi insinueaza viata.
O lume plina de caldura,tandrete,placuta.De fericire.
Caci asta este cred, fericirea,ceva frumos.Si ce e frumos creeaza placere.
Asa e si lumea domnului Brumaru.
E suficient sa ii citesti citeva versuri si incep sa iti curga pe linga mici lacrimi in ochi, un susur de ambrozie si nectar in doze mici, ucigatoare de nimicuri.
Momente de genul acesta ma fac sa imi inghit cuvinte si sentimente, sa arunc tastatura pe care imi depan uneori viata.
Sint oameni facuti pentru asta.In nici un caz eu.
Oricit as incerca niciodata nu o sa imi iasa din jocul degetelor pe litere atit de multa...bruma.
Si uite asa , pe linga hobbit, am avut parte de o dupa amiaza perfecta.
Ce mi-a uns ruginitura asta de suflet...

Posted in Bolta Rece, Brumaru, duminica in familie, hobbit

If you enjoyed this post Subscribe to our feed