Respectul inutilitatii sau inutilitatea respectului?
Written on 22:10 by Constantin Manoliu aka Huck
Pauza lunga.
Iarasi trec prin o perioada de stari intense de inutilitate.
Nimc nu ma mai motiveaza aproape.Ginduri intregi sint trunchiate de aceeasi intrebare:Are vreun rost?
Caut sa ma dezlipesc de o realitate haotica in speranta ca autoincarcerarea in mine ma va face sa inteleg multe din schimbarile lumii asteia.
Imi amintesc de perioada adolescentei cind imi doream sa ma desprind de singuratate,sa cunosc lumea sa ma bucur de oameni sa simt si sa imi resimt visele,sentimentele si dorintele.De ce imi amintesc?
Pentru ca acuma incep din ce in ce mai mult sa imi doresc sa ma intorc in acea stare de a fi doar eu cu mine.
Caci atunci eram cumva sigur de mine.Mai mult decit sint acum.
Desi am senzatia ca nici asta nu ma va mai face sa am mai multa incredere in mine.
Incredere.A crede.Credinta.In CE?
Imi tot cercetez diverse din laturile caracterului format in atitia ani,ani ce au trecut apasati peste el, lasind urme care mai de care mai adinci,un fel de amprente ori mai degraba riduri,in incercarea de a imi face un update.
Una din laturi e credinta in oameni.
Ca sint educati si formati dupa principii solide de viata, general valabile, rezultat a unor intregi generatii trecute prin `de ce`-urile autocunoasterii.
As putea spune ca sint reguli simple pentru care nu iti trebuie masterate ori studii de specialitate.
Sau ar trebui sa fie.
Caci descopar pe zi ce trece ca nu este asa.Sau de fapt nu mai este.
Si asta ma face sa ma intreb pentru ce am irosit atita ani?Sa imi formez un ce?Caracter?
Te simti aruncat la gunoi.
Inutil.
Degeaba ai invatat,citit,gindit,simtit,format spirit,invatat bunele maniere,dezvoltat bun simt,invatat sa respecti.
Da, sa respecti.Pe fiecare asa cum e.
In speranta ca la rindu-ti vei fi si tu respectat.
E o lipsa crasa de respect pentru orice.
De la lucruri minore precum aruncatul unei hirtii la cos pina la chestiuni esentiale pentru existenta ta ca individ.
Ori cit as incerca sa explic si sa educ inspre aceasta idee nu reusesc sa depasesc un zid.
Zidul `Numai eu contez si ce fac eu e cel mai bun``.
Exista oameni pe care oricit incerci sa ii tragi la mal cu atit isi doresc mai mult sa ramina in mocirla unei existente pline de frustrari orgolii si angoase,pe care si le cultiva cu obstinatie aproape sadica.
Oare cind vor intelege ca nu poti valoriza ceea ce esti decit in simbioza cu cei din jur?Cind toti vor respecta un set de reguli general valabile ca la orice simplu joc?
Si uite asa ajungi sa nu mai crezi in tine.In ceea ce faci.In ceea ce gindesti.In ceea ce simti.
Sa nu mai vrei sa crezi in oameni.E mai simplu cred sa le raspunzi cu aceeasi moneda.
Oricum toti se vor preface si vor juca in continuare acelasi teatru jalnic si patetic, o adaptare paminteana a martirizarii primordiale.
Are vreun rost?Chiar insusi postul asta....
P.S.
Faith is the believing in something can not be proven...
Oare asta sa fie raspunsul?
Posted in
caractere,
educatie,
filozofie,
personal,
spirit
