Nevoia de schimbare

Written on 14:51 by Constantin Manoliu aka Huck

De cind cu activitatea intensa pe blog combinata cu evenimentele recente din cotidianul meu incepe sa imi clipeasca un beculet pe tabloul de bord.
Cum nu a mai clipit de mult,cred ca am uitat care e semnificatia lui desi scrie clar sub el``CHANGE!!!``; problema e ca nu mentioneaza ce anume, cum ai la masina computerul de bord ce are grija sa te avertizeze despre nevoile uzuale ale masinii.
Asa ca acum tot cercetez.
Un lucru la care ma gindesc e ca ar trebui sa mai tai din generozitatea cu care acord celor din jur incredere,stima,respect,intelegere,bunavointa,prietenie, sinceritate.
Am devenit mult prea credul.Prea iau de bun ce imi aud urechile.Prea acord cu usurinta pozitii de incredere in ierarhia personala.
Prea ma astept sa primesc aceeasi apreciere din partea lor in virtutea faptului ca sper sa inteleaga ceea ce ofer.
Dar banuiesc ca in mintea multora primesc un raspuns de genul``Ce prost esti ca tot crezi asta!!`
O vorba din batrini spune; Orice pasare pe limba ei piere.
Cam asta e senzatia pe care o tot traiesc in ultima perioada.
Un fel de sinucidere intelectuala si sentimentala in acelasi timp al carui rost nu il mai percep, desi, sint mai de stimat cei care lupta pentru o cauza pierduta in raport cu cei ce nu o fac deloc.
Ma agat cu disperare de principii etice ce le credeam motoare ale socialului decent,care fac diferenta dintre om si celelalte specii, principii care ne asigura linistea sufleteasca, a impacarii cu sine insusi.
Cred ca gindesc mult prea boem, cumplit de desuet pentru ziua de azi.
Incep sa cred ca locul meu e in rama, precum fotografiile de epoca cu nuante de sepia avind in colt o eticheta explicativa , parafrazind un recent film: No country for old men.
Intodeauna am crezut despre mine ca am o deschidere si o suportabilitate peste medie;nu cred ca as fi reusit sa fac ce fac acum fara asta.
As fi stupid sa nu accept faptul ca toti oamenii au lumile lor interioare mai mult sau mai putin bune, pe care fiecare dupa cum crede, le accepta sau nu.
Dar a-ti dubla pina la paroxism viata mi se pare mai mult decit o utopie.
Cit de actor te poti crede, ori atit de inteligent in a disimula ceea ce te caracterizeaza de fapt?
Si de ce sa ascunzi?De ce sa nu cauti o solutie de mijloc, sa faci un pact intre interior si exterior?
Cit poti sa mizezi pe faptul ca si altii fac acelasi lucru ca si tine si iti vor acorda tacerea lor fiind cu aceeasi musca pe caciula?
De ce nu iti accepti trairile, dorintele, sperantele, fanteziile,defectele asa cum le vezi in intimitatea gindurilor tale?
De ce iti alegi oameni carora le servesti o imagine ideatica total fabricata pentru a putea sa te sprijini pe ei sau sa ii folosesti atunci cind celalat EU isi da in petec?
Asa imi pare ca am devenit.
Un fel de stilp de sustinere,o eticheta morala, o ancora intr-o realitate mai mult decit virtuala,un fel de distribuitor gratuit de `bule papale` pe post de burete cu care sa stergi usor si rapid petele vietii duble.
Nu pot sa afirm cu mina pe inima ca as fi perfect in privinta asta.
Dar cel putin caut sa inclin balanta mult inspre `the bright side` in defavoarea `the dark side`.
Partea distractiva e ca, daca tu cel ce iti e acordat fara voia ta titlul de emisar al intelegerii eterne, o comiti, ei sint mult mai dezamagiti si mai cruzi cu tine.
Greseala ta e multiplicata intr-o progresie geometrica, disecata si afisata pe toate gardurile, fara drept de apel ori vreo scuza plauzibila primind direct;``Nu te credeam sa fii asa..`` dar uita sa adauge `` ..si tu la fel ca mine.``
Sa te fereasca sfintul sa deschizi cumva gura.Asta deranjeaza.Rolul tau trebuie sa fie mut.O banda de magnetofon pe care sa fie inregistrate doar ceea ce vor ei sa auda.
In nici un caz opiniile tale ori vreo remarca cu bun simt a faptului ca greseste.
E timp pierdut,uzat,cuvinte goale de continut pe post de nada, trairi fade de moment ce dispar dupa ce `curatitorul de serviciu` isi face treaba.
Am obosit.
Obosit sa sper si sa cred in oameni, ca ceea ce fac e inteles la adevarata valoare, ca ceea ce ofer nu gasesti la orice colt de strada.
Caci ceeea ce ofer nu e dreptul lor cistigat prin nastere ci datorita principiilor si ratiunilor mele.
Si nu ofer oricui.
Doar celor in care am vazut ca au capacitatea de a intelege, de a invata si a da mai departe la rindul cind o fi vremea.
Ratiune si simtire.

Posted in de suflet, principii, ratiune, sentimente, social, viziune

If you enjoyed this post Subscribe to our feed