Arome de sunete si gust de imagine
Written on 22:14 by Constantin Manoliu aka Huck
Un obicei capatat de prin adolescenta e sa asociez muzicii imagini mentale si sentimente traite in momentul ascultarii.Un fel de cerc vicios, imagini care imi aduc aminte de sunete, sunete care imi stirnesc amintiri vizuale demult uitate ori amindoua pulsuri de inima tinara si nelinistita, acele fractiuni de secunde de viata pe care nu iti vine sa le schimbi vreodata chiar de ar fi sa te reincarnezi si sa o iei de la capat.
Nu am idee de la ce am inceput sa o fac insa sincer uneori se dovedeste a fi prost.
Amestecul asta de senzatii sunete si imagini e un fel de bomba sentimentala ce te loveste cind nu te astepti.Cam cum e palinca sa zicem ori alt alcool de calitate ce il savurezi la un pahar de vorba uitind de timp si cind dai in final sa te ridici sa pleci o incasezi de la genunchi in jos fara sa iti dai seama de unde pleaca.Ceva de genul asta patesc si eu cu asocierile de mai sus.
Cele mai urite retete ce ma fac sa ajung sa nu mai pot asculta anumite piese desi imi e dor de ele, sint cele in care am amestecat imaginea si sentimentul trait alaturi de vreo prezenta feminina in viata mea.Prezente care au disparut in timp si care parca au stors toata placerea de a mai asculta vreodata sunetele alea.
Ca si cum ar fi luat o ciocolata, ar fi mincat-o si in loc ar fi pus ceva cu un gust oribil din care daca apuci sa musti nu il mai poti scoate de pe papile.
Am incercat de multe ori sa dau cu guma in speranta ca o sa pot schimba ceva in asociere, sa ramin cumva doar cu trairile mele , insa nu imi iese.
Imi e ciuda uneori ca fac asocierile astea cu oameni care nu merita de fapt sa simta caldura si tandretea unor sunete, ce iti poarta de multe ori bucati din spiritul si esenta ta.
Oameni pentru care muzica e doar o unealta de dat din fund ori o stratagema ieftina de a parea altceva decit sint, un alt fard folosit in a da o alta fata unui suflet gol ca o cutie de conserve ce suna dogit in suturile vietii.
Si uite asa uneori imi vine...sa nu mai dau nimic din mine.Sau sa inventez o telecomanda de dat timpul inapoi sa aduc savoarea acolo unde ii este de fapt locul.
Posted in
muzica,
personal,
sentimente
