Jurnalism romanesc

Written on 09:20 by Constantin Manoliu aka Huck

Nu am studii de specialitate in jurnalism sau în vreo ramură adiacentă dar observ niște chestiuni foarte ciudate în modul de realizare al buletinelor de știri.
Una pe care nu o înțeleg e următoarea:
Moderatorul prezintă o știre bla bla bla și după ce recită textul dă legătura unui reporter de teren amplasat în fața unei clădiri ce are legătură cu știrea.
Ăla bîlbîit, bulbucă repede cam același text, mai înflorește cu vreo cîteva fraze încilcite ca apoi să reia textul de început.
Care e șmecheria?Nu înteleg.
Cu ce e știrea mai bună sau interesantă dacă e rostită de ăla de pe teren fix din fața clădirii care are legătură cu textul?
Să trimiți un reporteraș oarecare să stea ca vițelul la poartă nouă în fața unui minister mi se pare mai mult decît stupid.
Da , ok , dai legătura în teren cînd ăla ia interviu unuia din minister etc ce ar putea completa știrea ta cu o opinie declarație ori altceva.
Oare așa îi invață la facultatea aia de jurnalism ?
De ce naiba e necesar să repeți la 3 minute acleași text?Sintem așa de cretini încît să nu înțelegem din prima despre ce e vorba?
Don't get it.
Dacă tai toate repetările și incursiunile statuilor din fața clădirilor, îți iese un jurnal de știri mai mult decît clar și concis.
Dar probabil , ca să umple spațiul de emisie ,apelează la modalitatea asta idioată de a face jurnalism.
Sincer ,mai urmăresc CNN și Euronews da nici că am văzut asemenea tîmpenii.
Boon.
Doi,moderatorii minunați ce se pricep la di tăti.
Andrea Crețulescu, alde Gîdea și încă vreo 2 experți de pe la antene și realități care cînd îi văd mă apucă greața.
Cel puțin Crețuleasca cu tonul ăla sictirit ce scuipă cuvintele printre buze ,îmi stîrnește dorința instantanee de ai împinge vreo 2 palme.Și de felul meu nu sînt un om violent.
Aceste somități jurnalistice se apucă să răstălmăcească tot felul de declarații, extrag din context afirmații și le dau alte conotații, întrerup invitații cu tot felul de întrebări cretine în timp ce interlocutorul se chinuie să dea un răspuns la prima întrebare pusă și încă alte multe minunății.
Bineînțeles , din toate astea se compune o știre care este imediat băgată în news alert cu un montaj video a cărui coloană sonoră e demnă de filme de groază alături de titluri de te doare mintea.
Devenită cap de jurnal ,știrea respectivă e incantată pe cel mai grav ton posibil care induce alături de repetitivitate a montajului video o stare de panică pentru cei mai puțin informați.
De exemplu ieri nu știu care a făcut pe undeva o afirmație că, euro ar putea ajunge la vreo 7 lei dacă se va întimpla un anumit scenariu într-o anumită conjunctură.
Repede s-a trecut la un news alert :Euro va ajunge la 7 lei.
Scurt.Fără nici o explicație.
Normal că cineva care mută pe canalul respectiv , vede chestiunea și intră în panică.
Fuge repede la bancă , cumpară instant euroi de cîți lei mai are.
Imediat apare news alert:Romănii au cumpărat de două ori mai multă valută decit intr-o zi obișnuită.
Și tot așa mai departe, se creeazâ un cerc vicios, umplînd de zor jurnalele de știri.
Acu stau și mă întreb:mă imbecilule de știrist , ești conștient de ceea ce faci acolo pe sticlă?
Cîtă etică profesională ai cind montezi asemenea știri?Nu ți-a zis nimeni că prin ceea ce faci acolo influențezi viețile unora?
Ba cred că știu foarte bine dar în dorința lor de glorie , de audiență, de a-și umple buzunarele cu salarii tip Esca nu mai țin cont de absolut nimic.Ce etică dom'le, ce profesionalism, ce corectitudine...astea îs din alt film.
Și ne mai mirăm de ce avem Romănia care o avem.
Ăsta e așa zisul 'jurnalism' romănesc.Pur și simplu un comerț și o înselâciune pe spatele credulului.
Ar trebui să existe o reglementare legală prin care să îi poți reclama la Protecția consumatorului.

If you enjoyed this post Subscribe to our feed

No Comment

Trimiteți un comentariu