Pina cind?

Written on 03:04 by Constantin Manoliu aka Huck

Una peste alta week-endul asta am facut 45 ani.O virsta la care ,vrei nu vrei, faci bilanturi , iti pui intrebari , inchei socoteli, te gindesti la ce a fost si ce va veni , te bucuri si te intristezi ,un ochi ride si un altul plinge , te evaluezi fara a cauta scuze sau explicatii cusute cu ata alba. O intrebare la care nu am gasit raspuns este :pina cind? Da, e una din intrebarile care mi-au facut viata amara , suferinda, o intrebare ca m-a consumat ani in sir si a epuizat timp ,care poate as fi putut sa il petrec altfel. Nu sint rupt din rai , dar nici poarta iadului nu imi e credinta.Stiu cumva sa imi vad greselile si sa mi le asum , cautind un echilibru intre bine si rau , specific zodiei care ma reprezinta, Balanta.Insa la aceasta intrebare :Pina cind? nu reusesc sa gasesc mai deloc un raspuns. Nu judec, doar intreb.Viata pe care o am e rezultatul evolutiei umane, parintii mei urmind ciclul nesfirsit inventat de mama natura , fara a avea vreo vina pentru ce si cum traiesc acum. Acum.Un prezent butaforic, plin de falsitate, coordonat de principii amorfe fara substanta ce ma fac zilnic sa ma pun in fund pe bordura ca un ciine de pripas si sa imi urlu suferinta la luna.Pentru ca nimanui nu ii pasa.Nu am pretentii de la prieteni ,amici darmite de la straini.Toata viata iti cauti un suflet pereche alaturi de care sa iti indulcesti suferinta. Dragostea , fericirea , sufletul pereche, nu sint de fapt decit haine pentru aceasta dorinta de a nu te simti un ciine de pripas. Insa , eu la acesti ani , asa ma simt.Ciine de pripas.Toti ma judeca, imi dau sfaturi, se dau cunoscatori in ale vietii , ma compatimesc insa nici unul nu are capacitatea de a alina suferinta si durerea unei vieti traite fara nici o vina. Imi aduc aminte de un prag prin care am trecut in viata.Aveam 19 ani , si luam viata in piept ca oricare altul , dind acel examen de admitere la facultate.Eram un neica nimeni , plin de speranta ca viata o sa imi ofere altceva.Si atunci am avut o sclipire .Stateam pe bordura cu cel mai bun prieten al meu de atunci , dupa ce am aflat rezultatele.O sclipire care, intr-o secunda , parca mi-a arat viitorul.Sumbru.Am stiut atunci ,intr-un fel ca asa o sa imi fie viata.Suferinda, fara vreun suflet alaturi care sa imi aduca alinare, care sa ma accepte asa cum sint cu bune si cu rele.Un flash al junglei in care traiesc acum ,care inconstient m-a determinat sa ma inchid in mine. Nicind ,ca acum nu am inteles mai bine vorba aia:ne nastem singuri si murim la fel de singuri. Se pare ca mama natura m-a ales pe mine ca exemplificare pentru aceasta. Am 45 de ani.Ani in care am cautat sa dau ce e mai bun din mine, sa fiu om , sa ma pastrez neatins de mizeria zilnica, sa fiu alaturi de oameni care aveau nevoie de alinare , sa ma simt util si necesar daruind caldura sufleteasca si o mingiiere la momentul potrivit spre aducere aminte atunci cind nu voi mai fi.In schimb, la aceasta ora cind scriu aceste cuvinte, sint gol si imi tin in miini un suflet peticit si stors de masinaria infernala a vietii. De fapt , viata nu e asa.Sa fii sentimental, romantic, sensibil, un suflet bun ce intelege suferinta si o alina cu vorbe bune, e desuet .Trebuie sa fii fals, doritor doar de portofel plin pe care sa adormi linisit, bucuros ca ai mai futut un suflet curat, pe care l-ai tranformat in servetel intim de sters la cur dupa ce te-ai cacat pe viata altuia. In viata ai doua optiuni. Sa spui da sa nu . Gri nu exista.Exista situatii atemporale, niste parcari virtuale , in care te opresti pentru a alege .Cum e cea in care sint. Asa cum la mine acum, la aceasta ora , 2 si 30 de minute trecute, stau si imi urlu suferinta la tastele unei masinarii neinsufletite ,ascultind nepasarea unui suflet care ar fi trebuit sa fie linga mine.Un suflet care m-a facut sa cred ca mai exista o speranta, sa fiu altfel decit o parte din masinaria sistemului , sa cred ca ca totusi se poate sa gasesti pe cineva alaturi de care sa mori linistit. Un om care, ca urare de ziua mea , mi-a oferit sugestii despre cum sa imi refac viata, sa ma gindesc ca nu prea stiu sa imi aleg femeile din viata si ca ar fi mai potrivit altcineva.Frumos cadou. Si uite asa ajungi sa iti urasti ziua in care te-ai nascut, sa iti urli la luna suferinta ca un ciine de pripas.O relatie falsa bazata pe lucruri nespuse, pe schimbari unilaterale. A cui e vina?A mea de fapt.Am fost increzator ca , dupa atita suferinta, va urma si partea buna.A urmat.Mai multa suferinta. Si doare, doare al dracului de tare.Pur si simplu imi vine sa musc.Sa musc din mine. Pina cind?