Written on 14:02 by Constantin Manoliu aka Huck
Confirmari.
Azi cred ca am capatat una.Cu sensuri bune si rele.Pe care trebuie sa le accept deopotriva.Ma mira din ce in ce mai mult intunecimea necunoscuta a subconstientului uman.E uimitor ce legaturi se fac acolo si cum isi fac ele loc in in realitatea curenta.
De multe ori am trecut prin momente considerate hotaritoare in viata, acele secunde in care stii ca iti vor schimba cursul pentru todeauna.
Ai atunci niste flash-uri despre trecut si viitor ce te infioara, un calup de informatii ce uneori ti se par fantasmagorice ori de neindeplinit,viitoare motivatiuni ori confirmari ori alte chestii.
Decizional, incerci sa te opresti ,normal, la ce bun pentru tine.Insa subconstientul lucreaza ,activind diverse functii in special pe cea de supravietuire acel simt de autoconservare, inexplicabil citeodata.
Eu unul, simt ca altcineva preia controlul, iar acele flash-uri nu sint decit un fel de trailer in avans asupra a ceea ce urmeaza.Ceva face un declick de la functii normale, trecind pe regim de boost.Idei pina atunci disparate se leaga elegant,intr-o varianta la care in veci nu te-ai fi gindit.
Si brusc ,cobori iar la nivel normal.Ramine in urma doar o asteptare.Asteptarea unei confirmari.A gresit procesorul cel din umbra?Entitatea respectiva a dat dovada de reala autoconservare?
Te intrebi ce factori decizionali au dus la aceasta hotarire.Batalia intre stimuli te goleste de energie, un fel d erazboi intre trecut si viitor, iar tu prezentul esti un spectator neputincios.
Am trecut d emulte ori prin asta.
Confirmari ce uneori se transforma in motivatiuni, desi ar trebui sa fie doar o asteptare.Rabdare si tutun.
E curios cum aceste confirmari sint un fel de catalizator al viitoarelor tale rationamente.Ca la sah.Next move.Confirmarile livreaza doze pure de morfina ce alina zbuciumuri interne.Sint un fel de raportari interne la principii nestiute ce dau siguranta atunci cind se adeveresc.
Sint acel sut in fund ce te misca cu un pas mai departe.
Toti avem nevoie de incredere.Dar care trebuie sa fie sustinuta de confirmari.
Pe de alta parte asteptarea lor e motivatiunea unor noi drumuri ,planuri ginduri,dorinte.
Nu ma bucura necazurile altora.In schimb ma doare ca stai si te uiti neputincios la un spectacol al carui libret il stii dinainte.Dar urmaresti in speranta ca cineva a facut o schimbare ce sa te surprinda ,sa te scoata din acea amorteala plcitisitoare de a sti ce se intimpla.
Confirmarile sint un premiul perfect pentru dorinta noastra vesnica de a cistiga , de a dovedi ca sintem mai buni decit altii.
Cele bune ne ridica, cele rele ne coboara.
Azi intr-un fel, un ochi ride si altul plinge.
Posted in
alte chestii,
confirmari,
filozofie,
motivatiuni
|
Written on 21:16 by Constantin Manoliu aka Huck
Imi place sa ma uit la oameni,sa ii studiez in detaliu,cautind adevarul in spatele mastilor cu o placere uneori perversa,viciata de cunoastere.Nu stiu de unde imi vine dorinta asta voyuerista, dar sincer imi prinde bine.Desi uneori imi pare macabra,pentru ca am senzatia ca dezgrop de fapt cadavre.Suflete moarte ,Fetusi nenascuti ,produs accidental al timpului altora.Al vremurilor.
In ultima vreme ,ca un facut numai asa imi merge.Cam cum e la pokerul ala electronic,unde trebuie sa dublezi miza ghicind o suita de carti alegind dintre doua culori ,iar aparatul are grija sa iti traga un sir imens de numai negre ori rosii.
Dezvelesc din ce in ce mai multe mortaciuni, uscate de simplicitatea vietii.Parca nisipul din clepsidra timpului se revarsa peste ele, grabit si el sa mumifice umbrele degeaba.
Nu mai gasesti seva.Parca au secat toate izvoarele vietii.Parca cineva a globalizat productia de manechine plastifiate, vopsite in culori vii, purtatoare de imagini.Cartoane lucioase, ce acopera pesteri mucegaite ce tin loc de suflet., fara urma de caldura.
Intunecimi ce iti stirnesc instincte primare de aparare.Sa fugi.Sa te ascunzi.
Baudelaire cu ale lui Fleur du Mal a fost un vizionar cu care as face schimb linistit ,chiar echitabil as zice.Sa reusesc sa vad si eu frumosul fara suflet.Desi sint convins ca dupa citeva minute ar refuza .Nici macar el chiar sustinut de Bacovia nu ar avea tarie sa inghita atita mucegai.
Curios e ca o anumita nevoie creeaza asta,deduc eu in ce vad.Ceva ce toti isi doresc.De cind se nasc.O fi oare trecut in ADN ? E oare vreo gena responsabila ?
Avem o lista lunga de vicii dar nimeni nu s-a gindit sa treaca si necesitatea asta in top ten.chit ca e evidenta.Nu iti trebuie prea multa scoala sa vezi ci doar un filtru bun.Sa vezi negarea si disperarea.Sa simti nopti si zile de zbucium pline de neputinta solutiei.
Oare de ce ii zic necesitate ? Pentru ca devine prea un `must have`.Din ceva natural ce vine la timpul lui, e compilat un mutant impanat cu sclipiciuri artificiale, `un made in China` de proasta calitate.Si mai e si contagios.Parca si pe mine ma viruseaza ,abil, in subconstient, o deturnare de la realitate.
E nevoia de iubire.De a te sti iubit.Nu conteaza cum, doar sa se realizeze asta..
Si nu inseamna ca nu imi doresc si eu la rindu-mi.Dar parca ma feresc sa cad in penibilul unei dorinte anoste, zilnica, un tabiet .Am dat si am primit .Dar fara sa fortez.Fara sa imbrac acuratetea sentimentului , in ambalaje diverse pentru a atrage cit mai mult atentia.
Fara sa ii fac reclama agresiva in speranta ca se indeplineste.Fara a-mi aloca un comportament de dependenta.Desi uneori am simtit dorinta frustranta.
Dar altii nu pot , sau nu simt ca nu trebuie sa ingradesti libertatea sentimentului, caci se ofileste, se pierde.
De aceea simt ca sint suflete cavernoase.Parca ei nu ar fi constienti.Sau poate sint si de fapt ascund ,dind nastere aparentelor.In loc sa dezvolte cit mai vizibil si curat dorinta,din contra , o altereaza cu tot felul de imbunatatiri, un fel de piercing pe spirit cu tot felul de chiclazuri materiale .
Va mai urma…
Posted in
filozofie,
interesant,
iubire,
love,
sentimente
|
Written on 21:05 by Constantin Manoliu aka Huck
Dupa cum ziceam si ieri, a fost o atmosfera de `asa zisa trindaveala` toata perioada asta de sarbatori pascale cumulate anul acesta cu minunata zi de 1 mai.
De ce zic `asa zisa`?
Ca de fapt a sunat mai mult ca pauza pe care o cauti cind esti sfirsit dupa o lunga perioada de efort intelectual si fizic duse la extrem.
O stare letargica pe care nici energia pozitiva transmisa de sarbatorile pascale nu reuseste sa o domoleasca.
Desi sincer nu prea mai are cum.
Pentru ca de la an la an , pe masura ce avansam in noi stari sociale, incep sa devina cit se poate de desuete, transformindu-se de fapt in acoperiri pentru nevoia din ce in ce mai stringenta de a evada din stres si oboseala cotidiana.
Desi nu sint o persoana a caror convingeri religioase implica neaparat sarbatorirea cu fastul aferent ori dedicarea cu ardoare,(am eu modul meu de a respecta ceea ce se numeste cuvintul Domnului) simt foarte bine parada spirituala a multora din jurul meu.
Teoretic era de asteptat asta datorita involutiei de care dam dovada in ultima vreme, subiect la care tot ajung fara sa vreau in gindurile mele.
O involutie catre o neputinta de intelegere spirituala interioara ce ne duce usor catre o indiferenta acuta pentru valori de fapt normale.
E mai simplu sa tratezi cu indiferenta ceea ce nu intelegi.A intelege implica efort intelectual bazat pe un set de cunostinte care sa te faca sa intrebi.Macar banala intrebare `DE CE?`
Si atunci facem `parada`.Ne prefacem ca sintem buni,intelegatori,ne intereseaza aproapele si multe alte din perceptele aferente respectivei sarbatori.Dar de fapt acoperim cu buna stiinta doar o iubire de sine dusa la extrem in dorinta de a ne fi doar noua bine.
Iubire de sine care ne face sa ne credem noi insine niste mici Jesus, perfecti si fara de prihana , alimentind un orgoliu extremist.
Astfel `EU` devine un nou concept religios, un new wawe al noii ordini mondiale bazat pe indiferenta si neputinta interioara.
Un cult ce pe moment acorda multora o satisfactie de dulce implinire, un invelis de ambrozie si nectar ce de fapt e doar ca o vopsea aruncata in graba peste rugina adunata in ani si ani de zile peste lucruri parasite.
Invelis care la orice scuturatura provocata de ciocnirea cu un adevar pica rapid, dezgolindu-ne.
Si atunci repede dam bir cu fugitii in ciclica indiferenta a unui cotidian stupid cautind sa ne inconjuram doar de aceleasi ciori vopsite ca si noi insine, asteptind cu nerabdare urmatoarele sarbatori.
You think you`re Jesus...
Posted in
filozofie,
ginduri,
personale
|
Written on 23:22 by Constantin Manoliu aka Huck
Pentru multi sint un ratat si nici macar cu R mare ci unul chiar mediocru poate putin peste medie , caci dupa standardele societatii de azi nu prea ma incadrez in varianta 6 numere din 6.
Care standarde bre ?Cine a fost ala de a dat dovada de atita inteligenta incit sa considere ca altceva nu e mai bun ?Cine hotaraste ca sistemul asta e perfect ?
Multimea.Da,caci trebuie sa faci parte dintre ei ,majoritarii.
Majoritate de rahat.Oi.Oi conduse de niste ciobani ce se cred mai destepti decit altii.
Ii vad cum se uita cu mila.Le citesc in ochi :Uite la distrusul ala… ?
De ce is distrus ?
Ca nu am masina bengoasa ,cont in banca,serviciu bun de la care sa fur,nu ma asteapta acasa o nevasta pe care o insel cu orice ocazie, copii la vreo scoala de fite, nu maninc seminte hlizindu-ma la vacanta mare,ascult manelomanii si nu ma dau in spectacol cu orice ocazie, si nu fac parte din elita smecherilor ?
Rahat.
Nu inteleg cu ce drept isi aroga unii calitatea de judecator si mai ales in necunostinta de cauza.
Cauzele care ma fac pe mine sa duc viata pe care o duc in spate ca rezultat al hotaririlor mele determinate de cu totul si cu totul alte valente.
Valente obtinute in urma unei educatii diferite in cu totul si cu totul alte vremuri si cu altfel de modalitati de evaluare.
As vrea sa ii vad si pe ei cum isi construiesc un caracter cu toata libertatea de acuma si cum mai apoi decid ce e mai important pentru ei in viata.
Cu hotaririle luate ,convinsi ca e ceea ce isi doresc sa ii vad cum se descurca cu o rasucire nationala de situatie cam cum am prins eu.
Si nu vreau ca asta sa para o scuza pentru mine.E doar o realitate.
Sa vad si eu cum vor sti sa isi adapteze la 22 ani, cind sint cu motoarele turate la maxim sa isi indeplineasca scopurile, filozofia si mentalitatea pentru restul vietii.
Sa descopere si ei ca sint marginalizati la rindul lor de niste criterii cusute cu ata alba, sint la rindul lor judecati de un sistem care le-a furat totul.
Caci asa ma simt.Furat.Nu frustrat.Caci asa ar raspunde unii.Sau ca am fost prost si nu am stiut sa fiu cu un pas inainte.
Furat pe fata.Cu buna stiinta profitind de buna credinta a mea in idealuri formate consumindu-mi ani din viata pe care nu mai pot sa ii recuperez nici cum.
Unii ar zice ca tot cei din generatia mea au standardizat asta.Cine ?Aia care oricum la fel de lepre ca si acuma ?
Si nu pot zice ca nu am incercat sa ma adaptez, insa am facut-o in felul meu cautind sa fac un compromis intre trecut si viitor in speranta ca voi gasi o cale de mijloc.
Dar nici asa nu e bun ca stau in coltul meu inconjurat de ginduri.
Nheeaa.Trebuie sa fac cum face toata lumea.Sa multumesc pe toti.Sa corespund.
Dar nu vreau.Pentru ca prefer sa fac parte din minoritatea distrusilor dar cu capul sus si spiritul liber decit din majoritatea celor care nu cuvinta o hoarda ce se vor consuma pe ei insisi cind nu vor mai avea ce.
Posted in
caracter,
filozofie,
sentimente,
social
|
Written on 22:10 by Constantin Manoliu aka Huck
Pauza lunga.
Iarasi trec prin o perioada de stari intense de inutilitate.
Nimc nu ma mai motiveaza aproape.Ginduri intregi sint trunchiate de aceeasi intrebare:Are vreun rost?
Caut sa ma dezlipesc de o realitate haotica in speranta ca autoincarcerarea in mine ma va face sa inteleg multe din schimbarile lumii asteia.
Imi amintesc de perioada adolescentei cind imi doream sa ma desprind de singuratate,sa cunosc lumea sa ma bucur de oameni sa simt si sa imi resimt visele,sentimentele si dorintele.De ce imi amintesc?
Pentru ca acuma incep din ce in ce mai mult sa imi doresc sa ma intorc in acea stare de a fi doar eu cu mine.
Caci atunci eram cumva sigur de mine.Mai mult decit sint acum.
Desi am senzatia ca nici asta nu ma va mai face sa am mai multa incredere in mine.
Incredere.A crede.Credinta.In CE?
Imi tot cercetez diverse din laturile caracterului format in atitia ani,ani ce au trecut apasati peste el, lasind urme care mai de care mai adinci,un fel de amprente ori mai degraba riduri,in incercarea de a imi face un update.
Una din laturi e credinta in oameni.
Ca sint educati si formati dupa principii solide de viata, general valabile, rezultat a unor intregi generatii trecute prin `de ce`-urile autocunoasterii.
As putea spune ca sint reguli simple pentru care nu iti trebuie masterate ori studii de specialitate.
Sau ar trebui sa fie.
Caci descopar pe zi ce trece ca nu este asa.Sau de fapt nu mai este.
Si asta ma face sa ma intreb pentru ce am irosit atita ani?Sa imi formez un ce?Caracter?
Te simti aruncat la gunoi.
Inutil.
Degeaba ai invatat,citit,gindit,simtit,format spirit,invatat bunele maniere,dezvoltat bun simt,invatat sa respecti.
Da, sa respecti.Pe fiecare asa cum e.
In speranta ca la rindu-ti vei fi si tu respectat.
E o lipsa crasa de respect pentru orice.
De la lucruri minore precum aruncatul unei hirtii la cos pina la chestiuni esentiale pentru existenta ta ca individ.
Ori cit as incerca sa explic si sa educ inspre aceasta idee nu reusesc sa depasesc un zid.
Zidul `Numai eu contez si ce fac eu e cel mai bun``.
Exista oameni pe care oricit incerci sa ii tragi la mal cu atit isi doresc mai mult sa ramina in mocirla unei existente pline de frustrari orgolii si angoase,pe care si le cultiva cu obstinatie aproape sadica.
Oare cind vor intelege ca nu poti valoriza ceea ce esti decit in simbioza cu cei din jur?Cind toti vor respecta un set de reguli general valabile ca la orice simplu joc?
Si uite asa ajungi sa nu mai crezi in tine.In ceea ce faci.In ceea ce gindesti.In ceea ce simti.
Sa nu mai vrei sa crezi in oameni.E mai simplu cred sa le raspunzi cu aceeasi moneda.
Oricum toti se vor preface si vor juca in continuare acelasi teatru jalnic si patetic, o adaptare paminteana a martirizarii primordiale.
Are vreun rost?Chiar insusi postul asta....
P.S.
Faith is the believing in something can not be proven...
Oare asta sa fie raspunsul?
Posted in
caractere,
educatie,
filozofie,
personal,
spirit
|
Written on 21:09 by Constantin Manoliu aka Huck
De mult ma rod ceva ginduri critice la adresa propriului meu EU ale caror baza sint tot felul de intrebari si raspunsuri care mai voalate care mai directe ori expresii faciale, gesturi ascunse printre rinduri comportamentale obisnuite.
Cind mai mult de 2 oameni iti spun ca ceva e in neregula e bine sa incepi sa te gindesti ca poate totusi e undeva o greseala.
Dar unde?
Deci trebuie sa imi fac ceva autocritica al fel piticii insarcinati cu tzinghi- linghi nu se linistesc neam.
Da oare de unde sa incep sa ma palmuiesc in fata oglinzii?
Sa incep oare din copilaria in care am fost un singuratic incurabil?
Ce vina am eu ca am locuit intr-un cartier de case unde cu greu ne stringeam 6 - 7 copii de virste total diferite si universul nostru se limita doar la o strada si un parc din apropiere si nu am avut parte de scoala scarii de bloc ori a gastii de cartier ce iti ofera alte lectii de viata?
Ori sa ma gindesc la adolescenta la fel de singurateca ce am umplut-o cu zeci de carti din biblioteca orasului de ii disperam pe ai mei parinti ca nu ma conformam altor invataturi gospodaresti ori familiste pina au ajuns sa imi spuna ca o sa ajung un `filfizon`?(filosof in acceptiunea lor)
O fi de vina apetitul nestavilit pentru sunete de tot felul materializate in ore nesfirsite de auditii a Metronomului de duminica de la Europa Libera in detrimentul orelor de cintat slava partidului?
Poate am gresit intelegind notiunea de familie in varianta proprie si nu cea impusa de o societate cu valori de carton?
Sau poate e de vina ca am invatat sa iubesc spiritul in defavoarea materialului?
Oare am gresit cind am hotarit sa iubesc o femeie mai mult decit pe mine insumi,un ideal anost si lipsit de esenta azi?
Gresite or fi increderea in oameni,bunatatea,altruismul,etica unor principii morale ori idealuri cladite pe secole de zbucium ale unor inaintasi ai mei ce la rindul lor isi cautau indentitatea?
Sa fie de vina ca nu vreau sa fiu doar un animal cu simturi primare si cer sa imi folosesc dreptul de a fi EU?
De ce numai Eu gresesc iar ceilalti nu?
Oglinda oglinjoara spune tu a nu stiu cita oara ..de e greseala.
P.S.
Lui Victor cind o fi mare.
Posted in
fictiune sau realitate,
filozofie,
lectie de viata,
sentimental
|
Written on 06:47 by Constantin Manoliu aka Huck
Uite ca a venit si a doua leapsa.Plecata de la BettyBoop a trecut pe la Gynette ca sa ajunga la mine.
Daca prima a fost muzicala a doua e sa ii zicem putin filozofica si tentant de visatoare.
Pe romaneste ar fi:
Ce ai face in viata daca ai sti de la bun inceput ca nu ai sa o dai in bara vreodata?
Grea intrebare dar in acelasi timp foarte simpla.
Cum nu sint reguli poti da cred mai multe raspunsuri.
As fi o dorinta neimplinita...implinita.
As fi un vis de copil ...crescut mare.
As fi calauza sufletelor pereche.
As fi o lege a fericirii.
As fi celalalt EU din mine.
Si de la mine pleaca catre:Anaayana , Romanitza,domnul Traian si care o mai vrea...
P.S.
Cine vrea sa se prinda in joaca dar nu are blog poate raspunde prin un comment la acest post.
De exemplu pentru asta am sa ii pasez si lui Andreea,Isabela,Uca,Kuki,Laurica,Cornelito si care or mai vrea...aaa lui fratemiu si nu in ultimul rind lui d.
Posted in
filozofie,
leapsa,
sentimente,
vise
|
Written on 19:33 by Constantin Manoliu aka Huck
De ceva vreme imi umblau prin cap, niste de ce-uri ciudat de simple,carora parca evitam sa le dau un raspuns.
Un raspuns foarte pasibil sa fie eronat,lipsit de substanta, ambiguu, comun de obisnuit in detrimentul unei analize dusa pina la capat recte taiat firul in `nspece bucatele.
Caci asa se pare ca am fost dotat de mama natura, cu niste conexiuni neuronale ale caror rol e sa ma tina treaz, sa nu ma lase sa traiesc simplu, sa ma tina intr-o permanenta cautare dupa caz ori de intrebari ori dupa raspunsuri.
Una din intrebari era `De ce as scrie pe blog?`
Repetitiv,o gasesc atit in mintea mea cit si in ceea ce citesc in peregrinarile mele virtuale, la fel ca si raspunsuri diverse aferente, unele clar expuse altele citite printre rinduri.
Ei bine, cu cit citesc din ce in ce mai mult alte bloguri, ori dupa feedback-ul la posturile mele pot sa emit si eu varianta mea.
Scriu ca simt nevoia, scriu ca imi doresc sa nu uit starile ce ma fac sa scriu, scriu poate uneori ca sa scriu, scriu ca sa fiu citit, scriu ca sa citesc de la altii, caci am o foame nebuna dupa forme de exprimare, de spirit si idei.
Unii ar spune sa pun mina pe o carte.
Cartea e carte, blogul e blog.
Blogul, desi uneori scris sub acoperirea anonimatului, care la urma urmei e o parte buna, caci pe multi ii face sa depaseasca frica de exprimare,poate comunica mult mai rapid informatia decit o discutie face to face.
Asta ma face sa dau cu o paranteza, legat de postul lui Anayana,despre ce ar putea reprezenta vocea-amprenta vocala sau accesoriu permanent,unde la un moment dat se ridicase o dilema legata de asocierea dintre voce si imagine, mai ales in cazul in care cunosti intii o persoana dupa voce si mai tirziu o cunosti si fizic, surprins ca ceea ce iti inchipuiai dupa voce nu se leaga cu realitatea.
Asa si cu blogurile.Nu intodeauna ce cunosti dupa scris are relevanta cu ce iti vine pe retina si invers.
Sint absolut convins ca oameni ce incep sa ii cunosc virtual, nu as fi reusit sa o fac in viata de zi cu zi din `n` motive,de exemplu unul din ele e ca rar reusesti sa descoperi sau sa se lase descoperiti dupa putin timp de la intersectare.
Si mai afirm asta,in mod placut normal, dupa surpriza pe care au avut-o cei care ma cunosc chiar de destula vreme, dupa ce au citit ce imi trece mie prin neuroni.
Oricit de deschis ai fi, ori concret in exprimare, nu te nimeresti tot timpul in starea necesara sa emiti ceea ce scrii ori sa primesti ce iti dau altii.
Plus ca anturajele sint la un moment dat limitate de diverse motive, cotidianul iti ocupa prea mult spatiu personal, plafonarea relationala devine atit de evidenta incit iti apare dorinta de nou, de evadare, foamea de rezonanta.
Rezonanta in spirit, in gesturi, in trairi, in intrebari, in tot ceea ce te reprezinta.
Dar ce e important, e ca ajungi mult mai repede sa intelegi ce se intimpla, decit intr-o relatie directa cu cei din jurul tau, sa simti evolutiv caractere.
Mie unul deja incepe sa imi dea raspunsuri, ori mai bine zis materialul brut din care sa imi extrag propria viziune.
Cred ca aveam nevoie de lumea asta desi meseria imi e lucrul cu oamenii mai ales intr-o forma relationala ce imi permite sa accesez saptaminal multe caractere noi dar pe care, ori cit as incerca, nu ii pot cunoaste atit de repede mai ales ca de multe ori revin la distante inegale memoriei mele.
Multe intrebari, putine raspunsuri.
Posted in
caracter,
filozofie,
personal,
social
|
Written on 15:10 by Constantin Manoliu aka Huck
Desi de vreo 2 zile nu sint in apele mele,banuiesc,datorita unui complex de factori,vreme aiurea, eclipsa de luna, astenia de primavara etc, ma stradui sa incheg postul asta.
Zilele trecute a fost aniversarea unei prietene de suflet, ce a implinit o virsta a carei cifra e rotunda, sa zicem acel numar pe care il rememorezi peste ani si caruia vrei sa ii atasezi o amintire placuta.
Tot stind si bighidind vreo idee legata de cadou, imi suride dintr-o data o mini petrecere surpriza, cu gind ca sigur asta va tine minte, pe post de cadou, in detrimentul unui obiect fizic, ce sincer consider ca, de multe ori se pierde ori zace aruncat departe de tine, pe cind o amintire e in tine tot restul vietii, mai ales daca e una placuta.
Asadar zis si facut; sunat 2 prieteni de suflet,comuni amindoura,rezervat masa locatie noua(spre diferenta de Coco am studiat lista de preturi bine inainte hihihi mai ales ca nu lipsea si vinul lui preferat din Australia,oricum mult mai ieftin), creat situatiunea surprinzatoare, asteptat, colectat rezultate pe masura.
Probabil ca undeva am creeat o distorsiune in universul zilnic, caci bineteles, a trebuit sa marchez si la mine un hot spot.
Caci asa le denumesc eu aceste momente.
Locatia, de un bun gust cu detalii de amenajare bine puse la punct , a surprins in mod placut si prin alt aspect.
Ospatarul.Nea Mihai.
O persoana trecuta de virsta tineretii, cum rar te astepti sa mai gasesti in ziua de azi in restaurante, a fost memorabil de atent si serviabil, dar atentie, nu servilismul ala teatral, invatat pe de rost si afisat cu grimase, ci vizibil dedicat si facut cu pasiune,precum am vazut deseori in filme ori in prezentari de mari restaurante.
Acum nu stiu daca serviabil e cuvintul potrivit.
Mai degraba `meserias`.Munca facuta la superlativ, dedicat, din inima.
Dupa desertul oferit din partea casei, nu am mai rezistat sa nu il luam un pic la intrebari.
Si a urmat surpriza a doua.
Deschis, in citeva fraze, am aflat ca e din Cluj,si ca dupa multiple peregrinari in a lui viata prin Europa, intr-o zi a luat-o din nou de la capat, simplu, aducindu-si aminte de prima lui iubire, ce nu s-a finalizat la vremea respectiva, si pe care dupa 17 ani a hotarit sa o sune.
Dupa mici actiuni detectivistice, a ramas si el surprins sa ii raspunda chiar ea la telefon, mai ales ca nu avea nici cea mai vaga idee de finalitate.
Si finalitatea a fost ca , in seara respectiva, calm, linstit, am avut ocazia sa il cunoastem si noi.Caci iubirea vietii lui era din Iasi.
Desi, chiar dumnealui facea haz de necaz, batind apropo la Nea Mircea bre(Dragostea asta ..), eu unul nu il consider facind parte dintre clientii personajului sus mentionat.
Din contra.
Naturaletea cu care a indraznit sa ne impartaseasca scurt o viata, modul cum a reusit sa lege cu noi o legatura temporara de suflet, ma face sa il tin minte si sa il stimez pentru todeauna, chiar daca nu o sa mai am ocazia sa il revad.
Cumva, parca astfel imi doresc sa fie toti romanii.
Naturali,simpli, sentimentali, la locul lor, bucurosi de a lor viata, putin filozofi, respectabili, ingaduitori cu cei din jurul lor, sociabili si uniti in ale lor simturi, romanul ala interbelic, care a dat mult imaginii nationale.
Oare de ce nu mai putem fi asa?Ca doar avem de unde invata.
Sau poate trebuie sa trecem prin viata repede, consumind din prima tot combustibilul,parcind brusc pentru realimentare si acolo, in acea secunda de tras sufletul, sa faci rapid un rewiew al ocaziilor pierdute in toata acea goana dupa fluturi sclipitori?
Oare asa devenim impacati cu noi insine?
In orice caz nea Mihai e sigur.
P.S.Restaurantul e Theatro.
Iar pe nea Mihai daca e de servici o sa il recunoasteti sigur.
Posted in
de suflet,
filozofie,
mintea cea de pe urma,
sentimente,
social,
viata
|
