Written on 10:20 by Constantin Manoliu aka Huck
Party , party, party oriunde si oricum
numai party sa fie. Puzderia de initiative dansante cu caracter
social pe care o ofera spatiile dedicate , pare foarte colorata si
incisiva de zici ca ar trebui sa te clonezi ca sa nu ratezi niciuna.
Ai putea spune ca e mediul concurential cel mai sanatos de pe piata
capitalista cu un rezultat benefic pentru end user.
Daca te tragi putin asa mai in spate
din multime ca sa vezi the big picture , poti observa foarte usor ca
e aceeasi Marie , dar cu alta palarie.
In principiu , ai sa constati existenta
doar a unui pumn de concepte draft , pe care fiecare locatie il
cosmetizeaza si il afiseaza ca unicat ca sa te faca sa scoti banii
din buzunare. Desi tu , mergi acolo pentru ceva diferit. Dar nu asta
ar fi marea problema. E ca la supermarket la urma urmei. De cite ori
nu ai cumparat un produs cu alt ambalaj ca sa descoperi acelasi gust
, care te-a facut sa alegi altceva?
Conceptul in sine e de fapt problema.
Si aici se nasc doua directii. Cum e pus in aplicare si cit de repede
este furat si adoptat de alta locatie. Pentru ca se poarta.
Sedintele de brainstorming saptaminale
organizate cu tot personalul locatiei ( inclusiv femeia de servici
uneori) pot concura cu cele mai tari firme de advertising de pe
Madison Avenue , in goana lor dupa idei . Sabia lui Damocles ce
atirna asupra incasarilor straluceste atit de intens la masa de
consiliu cautind jertfe inspre multumirea lui The Party God, incit
sedintele astea au un suspans mai ceva decit box- office -urile de la
Padurea Sfinta.
Sesiunea se deschide cu o analiza
amanuntita a ofertei de pe piata. Aia fac aia, aia aduc pe aia , o
multime de aia cu aia. Atmosfera tensionata a inceputului de
necunoscut de sedinta , devine si mai intunecata cind optiunile pe
care le are locatia devin minuscule si tind spre zero absolut.
Managerul in rolul lui de provaduitor al zeului mai sus mentionat ,
fulgera si tuna mai ceva ca furtuna aia de il omoara pe George
Clooney intr-un film. Si ca in orice religie in care ne facem ca o
respectam da o descaltam la poarta lacasului ,cineva indrazneste sa
se uite la capra vecinului. Nu conteaza cine o face, poate chiar
femeia de serviciu ci doar usurarea ce destinde uraganul. Dom'le , e
unii care face un dezmat asa mai interesant, da noi putem sa facem
mai jmecker.
Brusc , de parca au servit iti da
aripi, toata lumea lucreaza la idee. Dar nimeni nu isi ridica
problema morala a furtului. Cacat. Nu ma intereseaza ce o sa zica
lumea. Il dam cu var, schimbam oleaka culoarea, bagam niste becuri
RGB ,ieftinim niste otrava, aducem pe unul sa puna 3 piese reggae si
o dam pe progressive underground intre timp si hai la solar cu
epilatele brazilian sa dam bine cu niste bronz original de Jamaica.
Hai ca ii prostim si de data asta. Baietii hai la copiator cu voi ca
arde goliciunea la bozonar !
Nu am nimic impotriva ca , un concept
invechit sau care nu mai este folosit de multa vreme, sa fie
revitalizat si oferit noilor generatii de party people. Insa a prelua
o idee recent pusa in practica ,sa o cosmetizezi putin si sa ii dai
drumul pe piata cu eticheta de unicat, nemaivazut si auzit ori alte
giumbuslucuri de vocabular mi se pare de cea mai joasa speta.
Decit sa furi si sa te faci de cacat ,
mai bine puneti mintea la contributie astfel incit creturile alea de
le ai un cutia craniana sa nu se confunde cu blana oii cind expulzezi
cite o cicareaza de furaciune.
Stiu. Orice concept nou , presupune sa
investesti in el atit inteligenta cit si bani. Dar asta e regula de
baza a capitalismului. Nu poti avea profit fara infuzie de capital.
Angajeaza un consultant. Fa o echipa de marketing. Sau macar ai bunul
simt si contacteaza pe cei care au copyright intelectual asupra
conceptului si cere un amarit de acord.
Dar cum Romania e casa pirateriei in
orice domeniu ,iar nesimtirea cu care se afiseaza aceasta a devenit o
trasatura de caracter ,va rog pe voi astia care va plingeti ca nu
aveti unde merge ori de calitatea ofertei sa o lasati mai moale.
Si eventual poate , va trece prin
adincurile materiei cenusie sa adoptati un principiu.
Acela de a refuza si sanctiona lipsa
de calitate a vietii de noapte.
Daca dupa articolul anterior o sa
trebuiasca sa am grija la ce as putea sa gasesc in pahare , dupa
asta s-ar putea sa imi iau si interdictie la intrare.
Posted in
capitalism,
caracter,
club Iasi,
cluburi,
codul bunelor maniere,
comportamente,
petreceri tematice,
psihologie,
unde iesim in oras
|
Written on 23:22 by Constantin Manoliu aka Huck
Pentru multi sint un ratat si nici macar cu R mare ci unul chiar mediocru poate putin peste medie , caci dupa standardele societatii de azi nu prea ma incadrez in varianta 6 numere din 6.
Care standarde bre ?Cine a fost ala de a dat dovada de atita inteligenta incit sa considere ca altceva nu e mai bun ?Cine hotaraste ca sistemul asta e perfect ?
Multimea.Da,caci trebuie sa faci parte dintre ei ,majoritarii.
Majoritate de rahat.Oi.Oi conduse de niste ciobani ce se cred mai destepti decit altii.
Ii vad cum se uita cu mila.Le citesc in ochi :Uite la distrusul ala… ?
De ce is distrus ?
Ca nu am masina bengoasa ,cont in banca,serviciu bun de la care sa fur,nu ma asteapta acasa o nevasta pe care o insel cu orice ocazie, copii la vreo scoala de fite, nu maninc seminte hlizindu-ma la vacanta mare,ascult manelomanii si nu ma dau in spectacol cu orice ocazie, si nu fac parte din elita smecherilor ?
Rahat.
Nu inteleg cu ce drept isi aroga unii calitatea de judecator si mai ales in necunostinta de cauza.
Cauzele care ma fac pe mine sa duc viata pe care o duc in spate ca rezultat al hotaririlor mele determinate de cu totul si cu totul alte valente.
Valente obtinute in urma unei educatii diferite in cu totul si cu totul alte vremuri si cu altfel de modalitati de evaluare.
As vrea sa ii vad si pe ei cum isi construiesc un caracter cu toata libertatea de acuma si cum mai apoi decid ce e mai important pentru ei in viata.
Cu hotaririle luate ,convinsi ca e ceea ce isi doresc sa ii vad cum se descurca cu o rasucire nationala de situatie cam cum am prins eu.
Si nu vreau ca asta sa para o scuza pentru mine.E doar o realitate.
Sa vad si eu cum vor sti sa isi adapteze la 22 ani, cind sint cu motoarele turate la maxim sa isi indeplineasca scopurile, filozofia si mentalitatea pentru restul vietii.
Sa descopere si ei ca sint marginalizati la rindul lor de niste criterii cusute cu ata alba, sint la rindul lor judecati de un sistem care le-a furat totul.
Caci asa ma simt.Furat.Nu frustrat.Caci asa ar raspunde unii.Sau ca am fost prost si nu am stiut sa fiu cu un pas inainte.
Furat pe fata.Cu buna stiinta profitind de buna credinta a mea in idealuri formate consumindu-mi ani din viata pe care nu mai pot sa ii recuperez nici cum.
Unii ar zice ca tot cei din generatia mea au standardizat asta.Cine ?Aia care oricum la fel de lepre ca si acuma ?
Si nu pot zice ca nu am incercat sa ma adaptez, insa am facut-o in felul meu cautind sa fac un compromis intre trecut si viitor in speranta ca voi gasi o cale de mijloc.
Dar nici asa nu e bun ca stau in coltul meu inconjurat de ginduri.
Nheeaa.Trebuie sa fac cum face toata lumea.Sa multumesc pe toti.Sa corespund.
Dar nu vreau.Pentru ca prefer sa fac parte din minoritatea distrusilor dar cu capul sus si spiritul liber decit din majoritatea celor care nu cuvinta o hoarda ce se vor consuma pe ei insisi cind nu vor mai avea ce.
Posted in
caracter,
filozofie,
sentimente,
social
|
Written on 19:33 by Constantin Manoliu aka Huck
De ceva vreme imi umblau prin cap, niste de ce-uri ciudat de simple,carora parca evitam sa le dau un raspuns.
Un raspuns foarte pasibil sa fie eronat,lipsit de substanta, ambiguu, comun de obisnuit in detrimentul unei analize dusa pina la capat recte taiat firul in `nspece bucatele.
Caci asa se pare ca am fost dotat de mama natura, cu niste conexiuni neuronale ale caror rol e sa ma tina treaz, sa nu ma lase sa traiesc simplu, sa ma tina intr-o permanenta cautare dupa caz ori de intrebari ori dupa raspunsuri.
Una din intrebari era `De ce as scrie pe blog?`
Repetitiv,o gasesc atit in mintea mea cit si in ceea ce citesc in peregrinarile mele virtuale, la fel ca si raspunsuri diverse aferente, unele clar expuse altele citite printre rinduri.
Ei bine, cu cit citesc din ce in ce mai mult alte bloguri, ori dupa feedback-ul la posturile mele pot sa emit si eu varianta mea.
Scriu ca simt nevoia, scriu ca imi doresc sa nu uit starile ce ma fac sa scriu, scriu poate uneori ca sa scriu, scriu ca sa fiu citit, scriu ca sa citesc de la altii, caci am o foame nebuna dupa forme de exprimare, de spirit si idei.
Unii ar spune sa pun mina pe o carte.
Cartea e carte, blogul e blog.
Blogul, desi uneori scris sub acoperirea anonimatului, care la urma urmei e o parte buna, caci pe multi ii face sa depaseasca frica de exprimare,poate comunica mult mai rapid informatia decit o discutie face to face.
Asta ma face sa dau cu o paranteza, legat de postul lui Anayana,despre ce ar putea reprezenta vocea-amprenta vocala sau accesoriu permanent,unde la un moment dat se ridicase o dilema legata de asocierea dintre voce si imagine, mai ales in cazul in care cunosti intii o persoana dupa voce si mai tirziu o cunosti si fizic, surprins ca ceea ce iti inchipuiai dupa voce nu se leaga cu realitatea.
Asa si cu blogurile.Nu intodeauna ce cunosti dupa scris are relevanta cu ce iti vine pe retina si invers.
Sint absolut convins ca oameni ce incep sa ii cunosc virtual, nu as fi reusit sa o fac in viata de zi cu zi din `n` motive,de exemplu unul din ele e ca rar reusesti sa descoperi sau sa se lase descoperiti dupa putin timp de la intersectare.
Si mai afirm asta,in mod placut normal, dupa surpriza pe care au avut-o cei care ma cunosc chiar de destula vreme, dupa ce au citit ce imi trece mie prin neuroni.
Oricit de deschis ai fi, ori concret in exprimare, nu te nimeresti tot timpul in starea necesara sa emiti ceea ce scrii ori sa primesti ce iti dau altii.
Plus ca anturajele sint la un moment dat limitate de diverse motive, cotidianul iti ocupa prea mult spatiu personal, plafonarea relationala devine atit de evidenta incit iti apare dorinta de nou, de evadare, foamea de rezonanta.
Rezonanta in spirit, in gesturi, in trairi, in intrebari, in tot ceea ce te reprezinta.
Dar ce e important, e ca ajungi mult mai repede sa intelegi ce se intimpla, decit intr-o relatie directa cu cei din jurul tau, sa simti evolutiv caractere.
Mie unul deja incepe sa imi dea raspunsuri, ori mai bine zis materialul brut din care sa imi extrag propria viziune.
Cred ca aveam nevoie de lumea asta desi meseria imi e lucrul cu oamenii mai ales intr-o forma relationala ce imi permite sa accesez saptaminal multe caractere noi dar pe care, ori cit as incerca, nu ii pot cunoaste atit de repede mai ales ca de multe ori revin la distante inegale memoriei mele.
Multe intrebari, putine raspunsuri.
Posted in
caracter,
filozofie,
personal,
social
|
