Written on 08:35 by Constantin Manoliu aka Huck
A trecut o saptamina de la ceea ce ,eu
consider evenimentul anului. O saptamina in care fluviul de stari si
emotii s-a mai domolit , gindurile s-au decantat usor si amintirile
s-au cimentat . Tot in aceasta saptamina , am citit aleatoriu
diverse scriituri care pro , care contra, dupa cum le-a dictat
sufletul ori mintea autorilor. Cele pro ,multe si pline de emotii ,
cele contra poate mai putine ,dar contradictorii.
Normal , unanimitate nu are cum sa
existe , in nici un domeniu si mai ales intr-o societate in care
exprimarea este necenzurata, insa in Romania e altfel.
Printre contrele exprimate , am
regasit unele slab fundamentate , puerile parca, scrise la repezeala
si ingrijorator, de unii care au pretentia de formatori de opinie.
Initial , nu le-am prea bagat in seama , insa, s-au agatat de mine ca
ciulinii , ceea ce m-a determinat sa incerc sa le curat.
Exprimarea unei pareri, oricare ar fi
ea are nevoie de un fundament rational si logic, o raportare la ceva
, precum :“ Dati-mi un punct de sprijin si mut Pamintul !”. Asa e
de cind e lumea.
Numai ca in Romania , peste aceasta
regula se sare vizibil , fara nici o jena , ca si cum singurul scop
al romanilor este de a reinventa de la roata , totul.
Ceea ce m-a frapat enorm este , ca te
apuci sa bestelesti si sa arunci cu idei , FARA nici macar sa fi fost
acolo. Si mai si justifici ca nu esti fan, ori nu iti place , ori nu
ai avut bani de bilet , ori altceva.
Urmeaza o intrebare logica : DACA AI
ENUMERAT MOTIVELE DE MAI SUS , DE CE ITI MAI DAI CU PAREREA? Si se
raspunde : Pai sa arat tuturor de ce eu nu. Sint de acord si cu asta.
Si cu gusturile nu se discuta. Si cu multe altele. Dar , adu-mi
argumente logice nu informatii disparate, ori experiente proprii
puerile , ori frustari , ori alte chestiuni sordide.
Cum poti analiza si combate ceva dupa
socoteala de acasa cind stii foarte bine ca nu se potriveste cu cea
din tirg?
As fi mai ingaduitor daca ai mai fi
vazut show-ul respectiv live, ( nu la tv) in trecut, ai fi mers acum
si ai fi putut face comparatie , astfel ca parerea ta , sa fie
obiectiva si in care ,oricare dintre taberele pro si contra sa se
regaseasca cu ceva.
Si toate astea sa le completezi cu
informatii documentate bine , nu extrase contextual de pe Google si
mai apoi rearanjate sa iti iasa tie pasienta.
Da, extragerea din context e actiunea
preferata a multora in Romania. Par example , un Gica-Contra ,
extrapoleaza faptul ca ca parintii lui Waters au fost membri ai
Partidului Comunist si acesta la rindul lui ar cocheta cu ideile
respective , desi muzica lui e anti deci e ipocrit. Te bufneste pur
si simplu risul.
Sau alta idee. Domnule , cum poate sa
militeze impotriva capitalismului putred cind el insusi face burta
mare la citi bani incaseaza la un concert ?Daca tot sustine asta de
ce nu a cintat pe gratis pentru romani sau sa fi facut biletul egal
pentru toata lumea asa mai ieftin la vreo 5 lei? Aberant ,nu?
Ori : dom'le e clar alaturi de
politicienii romani , de vreme ce a dat cu ciocanul impreuna cu unul
Liviu cum s-o numi. Superficialitate maxima.
Un alt cineva comenta ca , multi ani
s-a inselat crezind ca mesajul social transmis ar fi valabil si
pentru tarile din blocul comunist de la vremea aceea cind de fapt era
doar o exprimare locala a frustarilor tinerilor britanici din
aceleasi vremuri. Cit se poate de fals. Si tot asa mai departe.
Imi revine in cap o fraza citita :
Pink Floyd ar trebui predat la scoala. Da. Asa este. Datorita
complexitatii productiilor lor , ar trebui studiat la orele de muzica
. Si mai ales The Wall.
E o opera de arta. Unica. Cu foarte
multe sensuri. In care fiecare dintre noi putem sa ne regasim. Sa
rezonam cu ceva. Nu este numai un mesaj social. E un melanj de stari
de viata. Viata pura prin care trecem fiecare sau prin care am
trecut.
Pentru a putea intelege arta sau ceea
ce transmite o opera de arta , trebuie sa iti fi educat , inteligenta
emotionala. Si asta nu o faci la sala de forta ori la tv ori pe
bordura. Si nu o intelegi din prima.
De ce sint oameni care se duc in
continuare si vad tablouri celebre aproape zilnic ? Pentru ca de
fiecare data gasesti alt sens ori rezonezi cu vreun detaliu ce pina
atunci nu l-ai remarcat.
Asa este si cu show -ul The Wall. O
productie video – audio. Nu nu am scris gresit. Nu e audio –
vizual . In aceasta productie vizualul ocupa mai bine de 70 % si e
completat de audio. Ca de altfel , si alte reprezentari live ale lor
la oricare din discuri. De la bun inceput au pus accent pe vizual,
ceea ce ii face diferiti. Au mai incercat si altii. Ins alor le-a
iesit.
La Pink Floyd exista 3 stadii prin
care il percepi. Primul e cel audio , cind il asculti in tihna casei
tale , fara vizual. Unde percepi anumite valori sau detalii. Al
doilea , e cel in care adaugi si vizual cind savurezi un concert ori
un video clip al lor. Stadiu in care mai adaugi ceva perceptiei. Si
ultimul , poate si cel mai important e cel live. Unde treaba se
schimba totalmente.
Dupa concert , riul de oameni ce
plecau imi stirnea niste flash-uri. Ceva parca nu functiona. Pe
moment nu am realizat ce este . Abia dupa citeva zile am vizualizat.
Coplesiti, nedumeriti, mirati , dezamagiti, extaziati etc. Ca si cum
au vazut un OZN sau ceva asemanator pina atunci.
Da. Nemaivazut si simtit. Pentru ca
asa si este. Nimic din ceea ce a insemnat concert mare pina atunci nu
se potrivea. Pentru ca nu poti compara un concert U2, ori Rolling
Stones, ori Depeche Mode , ori ACDC cu ceea ce face Pink Floyd.
Si atunci se explica toate acele stari
de mai sus. O trupa clasica se expune altfel. Pune accent pe scena in
sine, show-ul pe care il face artistul , muzica e in prim plan si e
completat de vizual. Invers decit la Pink Floyd.
Si eu la rindu-mi am fost dat peste
cap. Cunosc albumul asta din scoarta in scoarta, am vazut si revazut
filmul de am tocit cred o caseta video , insa nimic nu se compara cu
ceea ce a fost live.
Un vizual de exceptie cu o
sincronizare perfecta, un sunet ,intradevar cum declara Waters :
“ o sa ascultati mai hi-fi decit la
orice sistem hi-fi pe care il aveti in sufragerie acasa “ , o
adaptare moderna cu artisti de exceptie , intru-un cuvint de magnific
.
Pina la Bucuresti , nu am avut cum sa
am parte de stadiul 3 . Si care nu pot sa il compar nici macar cu ar
fi fost daca erau toti si daca anul ar fi fost , aleatoriu , macar
1983 .
A spune ca de fapt a fost o
maimutareala, o copie de proasta calitate pentru ca nu au fost toti
membrii e o emisie nociva . Si eu as fi vrut sa fie toti. Dar nu se
poate. Asta nu inseamna ca trebuie sa refuzi o productie facuta de
unul din membrii fondatori .Si care desi e acuzat a fi megaloman , nu
s-a scos el in evidenta . Daca te uiti atent la cum a fost creeata
scena iti dai seama de asta. Simplitate geniala.Ba chiar s-a cintat
din spatele zidului. Pentru ca show -ul si muzica a contat. Nu
artistul.
Repet, pentru multi a fost un ciocan
in cap. Tot ceea ce credeai ca poti simti legat de muzica lor a fost
rastalmacit si reinterpretat.
Ai primit inca odata ceva marca Pink
Floyd.
In loc de informatii disparate si
superficiale de care e plin Google , va recomand sa cititi :
Nick Mason – Inside out o istorie
personala Pink Floyd , ce dezvaluie pe linga fotografii inedite ,
multe informatii despre drumul lor in muzica.
Posted in
Bucuresti 2013,
cum sa fiu dj,
inteligenta emotionala,
Pink Floyd,
Roger Waters,
The Wall
|
Written on 13:16 by Constantin Manoliu aka Huck
Are 10 ani de acum. Dar se pare ca inca bun. La cererea lui John Junior am facut un upload.
Auditie placuta!
Download here
Posted in
club Iasi,
cum sa fiu dj,
muzica house,
Pioneer,
Radio Vox T,
Viper Club
|
Written on 23:34 by Constantin Manoliu aka Huck
2 zile trecute si inca nu is
dezmeticit.
Nu stiu cum sint altii , desi dupa ce citesc am multe
surprize , insa eu sint in decantare dupa uraganul de informatii si
stari primit prin simturi acolo in multime.
Primul lucru pe care il pot spune este
ca m-am intors schimbat. Nu pot spune ca mai batrin sau mai tinar ori
dezamagit sau mai exaltat . Poate ca inca procesez.
Fiecare dintre noi , in calatoria
vietii, in anumite conjucturi existentiale sintem marcati de ceva. Ca
e o floare , un om , o carte , o muzica ori altceva , reprezinta un
reper sau o caramida pe care iti construiesti inteligenta emotionala.
Cea care te ajuta sa navighezi in jungla sociala numita omenire.
La mine una din caramizi a fost The
Wall. Trebuie sa recunosc ca primul meu contact cu formatia a fost
acum 30 de ani. Eram in primul an de liceu , dupa o vara in care
asteptasem cu nerabdare sa imi cunosc noii colegi dar in acelasi timp
si speriat de necunoscut. Nu cunosteam mai nimic despre trupa , de
altfel ca si despre multe altele , la fel, caramizi viitoare.
Intimplarea a facut sa fiu distribuit
intr-o clasa , unde ai mei colegi proveneau din medii diferite fata
de cel in care ma invirtisem pina atunci , ce aveau altfel de
posibilitati , nu neaparat materiale cit intelectuale. Eram o fire
tacuta , ce asculta de zor ceea ce se dicuta , mai ales ca multi
dintre ei se cunosteau deja si impartaseau multe chestii comune. Pe
undeva ma simteam un intrus , insa probabil era doar un instict de
supravetuire in mediul total necunoscut mie de acolo.
In discutii , normal , zburau pareri
despre diverse trupe ce mi se lipeau instant in memorie , mai ales
dupa ardoarea cu care isi sustineau fiecare preferatii. Printre ele ,
a aparut si Pink Floyd.
Normal , acasa , imi zbateam creierii
sa fac cumva sa ascult si eu , dar fara a avea curaj sa cer imprumut
cuiva vreo caseta ori banda , ca nu cumva sa pic in dizgratia lor.
Cum spune un prieten de suflet, nimic
nu este intimplator , tot zbuciumul asta al meu a coincis cu un
upgrade al “ sculelor” din casa de la un amarit de casetofon
Sanyo la un rusesc bine facut VEF – SIGMA , mai ales pe partea de
radio, ce printre abilitati o avea pe aceea de a receptiona EUROPA
LIBERA, ce la vremea respectiva , pentru mine a devenit un fel hit –
station din ziua de azi .( nu si cu cacaturile comerciale de acum).
Duminica era zi sfinta , in care nimic
si nimeni nu ma putea extrage timp de 3 ore de linga difuzorul mono ,
ce suiera si distorsiona muzica , ce si chiar asa era dumnezeiasca.
Asa am ascultat prima oara Pink Floyd –
The Wall si a inceput o calatorie intr-o alta dimensiune.
In timp , m-am zbatut sa imi fac rost
de album , inregistrat cit mai bine posibil , pentru ca imi doream sa
ascult fiecare nota , sa inteleg cum mintea si sufletul unor oameni
au putut creea asemenea muzica.
Bineinteles, am cautat in paralel sa
ascult si restul discurilor. Cum nu aveam ca sursa de informatii
decit anturajul si emisiunea de la Europa Libera, ii ascultam haotic
, fara sa am o reprezentare cronologica a evolutiei lor , si uneori
eram deceptionat de albumele dinainte.
Ma tot intorceam la The Wall . Si in
paralel descopeream si celelate nume mari . Ore intregi de ascultat
muzica. Dimineata inainte de ore, dupa ore, in timp ce invatam sau
citeam , adormeam ascultind muzica.
Existential , 16 – 17 ani e virsta la
care apar intrebarile alea majore . Despre tine, despre conditia
umana si multe altele. Acele 'DE CE “ - uri , ce iti fut creierii
daca nu are cine sa ti le explice sau nu poti tu sa gasesti
raspunsul.
Multe din ele , le-am tocat cu primul
meu prieten de suflet , alde Make ( sau Mache dupa preferinte)
insa si el la fel de nestiutor si bulversat ( poate ) ca si mine;
cert este ca de multe ori gaseam amindoi raspunsul in muzica. Poate
gresesc , insa de o fi asa o sa ma corecteze daca o fi sa citeasca
cuvintele astea.
Incet , incet, muzica a inlocuit
parintii . Nu le aduc vreo acuzatie, ori ii judec. Atit au putut ei
sa ofere la vremea respectiva. Diferenta dintre generatii isi spunea
cuvintul.
Si am trecut si eu la rindu-mi prin
toate. Primele deceptii, primele rani, prima iubire , primul dat cu
capul de pragul de sus, primele sacrificii, primele lipsuri si tot
asa mai departe.
Toate le alinam cu The Wall. Mai
alternam si cu restul . Dar cind imi era cel mai rau , Pink era
acolo.
Nu aveam cu cine sa vorbesc , ascultam
Pink. Vorbeam dar nu ma asculta nimeni , ascultam Pink.
Ma agasau parintii, ascultam Pink. Ma
certam cu prietenii , ascultam Pink. M-am indragostit ,am ascultat
Pink. Treceam prin chinurile dragostei, ascultam Pink.
Aveam nevoie de ceva , ascultam Pink.
Era acolo tot timpul. Visam , copilareste, la acea vreme , sa ridic
un grup statuar in Piata Unirii.
Pina si pe mama copilului meu am
cerut-o de nevasta intr-o noapte in care ascultam Pink.
Un vers, un acord, o inflexiune vocala,
o bataie de tobe, orice de pe albumul asta era potrivit la un moment
dat pentru ceea ce aveam nevoie.
Anii au trecut. Undeva in timp cred ca
m-am gindit cum ar fi sa ii vad in carne si oase. Cum as reactiona .
Fugitiv , gindul s-a ascuns. Ani multi.
Ani in care am ascultat albumul asta ,
fara sa ma plictisesc vreodata.
Si in care nu mi-am inchipuit ca o sa
vina si ziua ACEEA.
Cind am aflat ca s-au pus in vinzare
biletele , treceam printr-o perioada tulbure rau. Abia aveam bani de
piine si in plus , demolat sufleteste . Si bineinteles am ascultat
Pink.
La fel , cum nimic nu e intimplator, un
foarte alt bun prieten de suflet , m-a ajutat sa imi cumpar cele 2
bilete. Prieten care nu l-as fi avut daca nu ascultam Pink.
2 bilete.
Pentru mine si fiul meu. Fiul meu de 17
ani. Care chiar daca i-am lipsit niste ani , fara sa ii fiu aproape
in fiecare zi , a devenit la rindu-i ascultator fidel. Intradevar
nimic nu este intimplator.
Si te ucide gindul asta. Dar te
salveaza Pink.
Asteptare. Bineinteles , ascultind
Pink. Emotii. Refuzi sa te gindesti. Te uiti in fiecare zi la cele 2
cartoane si astepti. Trec zilele.
Si vine ziua.
Ma trezesc relativ calm. Imi pregatesc
meticulos ceva bagaje fizice .
Apoi pe cele sufletesti. Le fac loc in
inima , sa mearga cu mine ,celor dragi mie si care nu pot fi acolo ,
dar care ii vreau alaturi.
Astept telefonul magic de la un alt
prieten de suflet. . Esti gata ? Hai ca am venit. Mergem la cafea.
Dimineata tulbure si gri.
Trec minute. Copilul coboara , jumatate
adormit. Isi asteapta prietenul lui bun. Ne inghesuim si pornim ,
fiecare cu ginduri imprastiate.
Drum lung , povesti si bineinteles
Pink. Desi mai e putin timp , pare o vesnicie. Refuz sa ma gindesc,
la ploaia care ar putea strica totul. Ori altceva . Numar minute.
Agale , ne indreptam catre punctul de referinta.
Mergem dezlinat , cu ginduri disparate.
Ajungem. Intram . Cautam sa ne asezam sa fie bine pentru toata lumea.
Desi nu parem agitati,sintem. Ucidem fiecare in felul nostru
asteptarea.
Si incepe.
Brusc , sint navalit de milioanele de
secunde de asteptare , in care am ascultat Pink . 30 de ani in
secunde navalesc in mine.
La fel navalesc lacrimi si suspine.
Muzica e acolo. Ma inunda. Fiecare acord, fiecare nota, oricare sunet
. Nu mai am singe in mine. Ceea ce imi curge in vene e PINK.
Sistemul meu circulator e compus din santurile unui vinyl desirat
spira cu spira si impletit in mine.
Refuz sa ma controlez. Pieptul mi se
zbate in ritmul tobelor , suspinele sint in acord iar lacrimile
curg.
Prietenul meu drag , isi intoarce ochii
si ma incurajeaza. Nu plinge Huck!.
Fiul , liber, cinta impreuna cu mine.
El e in lumea lui. Eu in a mea. Dar
sintem impreuna.
Impreuna cu cei dragi pe care i-am adus
cu mine in suflet acolo.
Ma disipez in sunete. Inghit lacom
emotiile. Imi hranesc sufletul. Ma curat. Iert.Ma bucur ca pot sa
simt. Ca sint cum sint.
Ca intimplarea vietii prin care exist
m-a adus acolo. Alaturi de fiul meu si prietenii de suflet.
30 de ani traiti in 3 ore.
A meritat.
A meritat pentru ca in momentul asta ,
cind scriu , sint mai bogat decit toti bogatii din lume.
Pentru ca am ceva in mine ce nu poate
fi cumparat cu nici o moneda existenta pe aceasta planeta.
Va am pe toti voi ce dragi mie.
Datorita lui Pink.
Pink Floyd.
Aici sint eu.
Posted in
Bucuresti 2013,
Pink Floyd,
Roger Waters,
The Wall
|
Written on 14:15 by Constantin Manoliu aka Huck
De ce m-as astepta sa te intilnesc?
De ce m-as astepta sa fii curioasa sa
ma cunosti?
De ce m-as astepta sa ma indragostesc
de tine?
De ce m-as astepta ca tu sa vezi asta?
De ce m-as astepta ca tu sa accepti
dragostea mea?
De ce m-as astepta ca tu sa te
indragostesti de mine?
De ce m-as astepta ca tu sa imi accepti
demonii?
De ce m-as astepta ca eu sa iti dau
totul din mine?
De ce m-as astepta ca eu sa am
incredere in tine?
De ce m-as astepta ca eu sa cred ca
esti perfectiunea pentru mine?
De ce m-as astepta sa te accept asa cum
esti?
De ce m-as astepta ca tu ai grija de
mine?
De ce m-as astepta ca tu sa ma crezi ca
te iubesc?
De ce m-as astepta ca tu sa imi fii
alaturi la bine si la greu?
De ce m-as astepta ca tu sa te bucuri
de mine asa cum sint?
De ce m-as astepta ca eu sa cred ca a
te iubi e cel mai frumos lucru din lume?
De ce m-as astepta ca eu sa cred ca
visele mele tu le transformi in realitate?
De ce m-as astepta ca eu sa te doresc
in fiecare zi mai mult decit in prima zi?
De ce m-as astepta ca eu sa urasc
fiecare secunda care trece fara tine alaturi?
De ce m-as astepta ca tu sa imi
pretuiesti emotiile ?
De ce m-as astepta ca tu sa ma
surprinzi cu dorul tau de mine?
De ce m-as astepta ca tu sa te
daruiesti neconditionat?
De ce m-as astepta ca tu sa dormi in
bratele mele linistita?
De ce m-as astepta ca eu sa pling la
pieptul tau?
De ce m-as astepta ca eu sa lupt cu
intreaga lume pentru tine?
De ce m-as astepta ca eu sa iti
daruiesc timpul vietii mele?
De ce m-as astepta ca eu sa cred ca
destinul meu esti tu?
De ce m-as astepta ca eu si tu sa fim
doar noi?
De ce m-as astepta ca noi sa fim Adam
si Eva?
De ce m-as astepta ca noi sa fim simpli
?
De ce m-as astepta ca noi sa fim
suflete pereche?
De ce m-as astepta ca noi sa ne ratacim
impreuna ?
De ce m-as astepta ca noi sa fim noi?
|
Written on 01:04 by Constantin Manoliu aka Huck
O intilnesc din ce in ce mai des ,
intimplator ori voit, oriunde , oricum. Pe strada , in autobuz, la
club, e prezenta peste tot. O recunosti dupa silueta bine infipta in
peisaj , privirea radar , taioasa dar si curioasa, mersul hotarit ori
o pozitie statica pietroasa.Are multe fete sub care se arata, un
lucru e cert, are grila.
Vreo una din ele iti stirneste
curiozitatea si incerci sa descoperi ce este in spatele mastii
afisate. Pentru ca toate au o masca. Mai bine sau nu desenata. Daca
ai noroc si grila ti s-a potrivit la prima pozitie , urmeaza restul.
E precum aplici un autocolant. Incepi cu marginea superioara, arcuind
in sus capatul. Daca ai nimerit inceputul incepi sa mulezi
autocolantul usor usor centimentru cu centimetru mai departe.Recte in
cazul grilei , pozitie cu pozitie.
Studiu din cap pina in picioare. De te
dovedesti corespunzator dimensiunilor inscrise in grila, cu mici
tolerante , bineinteles , se aplica urmatoarele linii ale grilei,
dupa caz.
Si liniile curg, una dupa alta precum
intrebarile la examen. Pe care poate, il treci. Sau nu.
La examen ai doar 2 variante de
raspuns. La grila ei , raspunsurile sint procentuale. Adica , poti
avea ceva, in proportie de x la suta. Nu conteaza decit la final cind
se face suma procentelor. Care nu trebuie sa scada sub un anumit
prag. Pe care tu nu ai de unde sa il stii. Desi te dovedesti onest in
raspunsuri , considerind ca sinceritatea e un lucru bun , ei bine ,
in marea majoritate a cazurilor nu e asa. Si nu discutam de partea de
mister pe care ar trebui sa o lasi sa se iveasca. Misterul nu e
inclus in grila. Daca ai dat-o pe mister iti iei stop la grila.
Instant. Grey matter. Griul conteaza. Da tu nu stii care e procentul
de amestec al culorilor ca sa iti iasa griul perfect pentru ea. Nu ai
de unde sa stii .
Sa admitem ca , ai reusit sa duci grila
la final. Raspunsul nu e pe loc , ca la examen.
Urmeaza analiza de acasa. In linistea
cuibarului, impreuna cu cel putin una din prietenele bune.
Unde fiecare linie din grila e rasucita
pe fiecare curbura a raspunsului tau.
Analizele literare de la ora de romana
sint un fel de apa plata cu lamiie , pe linga ceea ce se face la
sedinta de consiliu feminin.
Procentual , unele raspunsuri iti pot
facilita mersul mai departe, altele pot constitui niste praguri de
netrecut.
Un proces complicat, mai ceva decit
diagrama fier carbon de la chimie.
Urmeaza o a doua intilnire, la care ,
amestecul procentelor , de altfel tulbure, trebuie clarificat.
Singura, ori cu prietena cea mai buna.
Pentru ca toate , absolut toate , au o prietena. Cu care se consulta.
De parca tu vrei sa te intilnesti cu amindoua. Nu doar cu ea . Pentru
ca ele fac totul in doua. Pentru ca ele trebuie sa aiba acelasi tip
de barbat. Cu variatiunile de rigoare, insa neaparat aceeasi grila.
Despre care am specificat ca are linii procentuale. Care toate
adunate, trebuie sa dea acelasi procent. Pentru amindoua.
Sa admitem ca , ai trecut , la o zecime
, grila.
Urmeaza , saptamina de teste. E minimum
care ti se acorda. Dar nu e o saptamina de intilniri zilnice in care
te poti cunoaste face to face. De parca ar ajunge o saptamina. E
saptamina in care , liniile din grila , cu procentaje
necorespunzatoare , trebuiesc reanalizate, cu intrebari subsidiare,
ce iti pot aduce un plus sau un minus la catalog.
Insa cum, nu e live, ci doar sms ori
convorbiri telefonice, sa nu mai zic de facebook ori messenger , esti
vaduvit. Uneori nu poti exprima prin cuvinte ceea ce esti. Dar asta
nu conteaza. Ascunsul in spatele unui obiect vorbitor pentru ea, e
mai util.
Normal, inertul metodelor folosite in
detrimentul exprimarii live , isi face datoria. Te dezavantajeaza.
Pentru ca tu , nu poti pune in cuvinte ceea ce simti. Normal. Nu esti
Choelio, Sanda Brown ori nea Chirila Tudorel.
Dar ea are nevoie de o pavaza. Un scut.
Ce sa ii confere posibilitatea , considerata eleganta, de a nu iti
transmite un refuz direct. Pentru ca exista posibilitatea aceasta.
Refuz.
In proportie de 90% refuz.
De ce? Te intrebi. Ai fost sincer,
onest, deschis, amiabil, increzator, primitor si tot asa.
Nu ai corespuns grilei. Grila cea de
toate zilele.
Pentru ca ea nu se oboseste sa te
cunoasca altfel. Pentru ca procentele analizelor tale nu sint in
corespunzatoare. Pentru ca ea , stie ca grila, e cea care trebuie sa
o urmeze. Pentru ca nu stie sa faca diferente.Ea are o grila. Si
atit. Nu esti in grila , esti rebut.
Pentru ea, faptul ca poti trai cu un om
o viata si nu ajungi sa cunosti poate nici 10% din el nu conteaza.
Grila , domle. Grila.
Si , normal, dupa toate astea urmeaza
refuzul. Dupa caz , si dupa bune maniere, vine in diverse feluri. De
la a nu iti raspunde la telefon , mesaje, pina la a te privi in ochi
, gales, si a iti spune ca esti o persoana minunata , extraordinara
, de nepretuit, visul oricarei femei , dar din pacate nu corespunzi.
Putem fi niste prieteni minunati.
Si intrebi de ce ?
N-ai tu treaba .
Atunci intreb si eu , de unde stii tu
ca putem fi prieteni minunati cind tu nu ai habar de ce e in mine?
Grila ta , tip oglinjoara oglinjoara ,
e un fel de profet care are raspunsuri la toate?
Grila ta imi citeste sufletul si il
pune pe tava, ornat frumos cu dulcegarii roz?
Grila ta e un cacat.
Amabalat frumos. Care amabaleaza
frumos. Barbati.
Ce ambalezi aia ai . De multe ori , ca
in reclame un produs de doi lei. Hai poate si 50 de bani.
|
Written on 18:44 by Constantin Manoliu aka Huck
Sint mai bine de 6 luni de cind am postat ultimul articol . Evenimentele desfasurate au avut o intensitate extrema si nu au permis sa se lege fraze coerente ,nici macar citeva propozitii dezlinate. Orice.
Cuvintele au disparut din mine.
Ma chinui sa le regasesc , insa intunericul e atit de profund incit doar,doar, daca ma impiedic de cite unul , il culeg in tolba.
6 luni si citeva zile.
De cind un vis a fost distrus.
Un vis care nu am vrut sa il mai visez la un moment al vietii mele . Insa imprejurarile m-au facut sa visez.
M-ai facut sa visez. Timp de 5 ani. Ca se intimpla.
Insa nu a fost sa fie. Pentru ca cea care ar fi trebuit sa il protejeze si sa faca sa se implineasca , a ales o alta cale.
Visele se traiesc in doi.Am avut incredere in tine . O altfel de incredere.Aia definitiva.
Nu exista vise singuratice.
Iar visul a devenit doar o amintire singerinda.
Zilnic.
In resemnare si acceptare. Resemnat ca asa o sa traiesc pina la sfirsitul vietii . Ca un lepros. Ce vede cum se intinde boala. Asa ma uit si eu la mine.
Ma smulg din mine si ma asez fata in fata si ma studiez .
Ma demontez si remontez insa , puzzle -ul nu mai iese .
Imi arunc priviri.
Priviri in oglinda in care nu ma mai recunosc. Intr-o lume care nu ma mai recunoaste.
Ce sa recunoasca? Ce sa mai recunoasca?
Un dead man walking. Ma simt mort.
Imi privesc secundele cum trec si putrezesc.
Si eu impreuna cu ele.
Imi ascult viermii din suflet.
Le simt muscaturile pe fiecare sinapsa .
Totul e doar o asteptare.
Asteptare ca boala sufleteasca sa isi faca treaba. Sa ma consume definitiv. Sa ma faca nisip saharian. Sa ma spulbere in toate zarile .
Ai plecat.
Te-am iertat.
Din prima clipa.
De dupa.
Sint situatii in viata ,carora nu poti sa te opui.
Sper sa ajungi la maturitatea emotionala care sa te faca sa constientizezi
la adevarata valoare ,cindva ,ceea ce a fost si ceea ce ai facut.
De cum ai consumat timpul si viata.
Dintr-un om.
Dintr-o viata.
Restul sint cuvinte desarte.
Fara rost.
Inutil.
Doar punct.
De la capat nu mai exista.
|
Written on 03:04 by Constantin Manoliu aka Huck
Una peste alta week-endul asta am facut 45 ani.O virsta la care ,vrei nu vrei, faci bilanturi , iti pui intrebari , inchei socoteli, te gindesti la ce a fost si ce va veni , te bucuri si te intristezi ,un ochi ride si un altul plinge , te evaluezi fara a cauta scuze sau explicatii cusute cu ata alba.
O intrebare la care nu am gasit raspuns este :pina cind?
Da, e una din intrebarile care mi-au facut viata amara , suferinda, o intrebare ca m-a consumat ani in sir si a epuizat timp ,care poate as fi putut sa il petrec altfel.
Nu sint rupt din rai , dar nici poarta iadului nu imi e credinta.Stiu cumva sa imi vad greselile si sa mi le asum , cautind un echilibru intre bine si rau , specific zodiei care ma reprezinta, Balanta.Insa la aceasta intrebare :Pina cind? nu reusesc sa gasesc mai deloc un raspuns.
Nu judec, doar intreb.Viata pe care o am e rezultatul evolutiei umane, parintii mei urmind ciclul nesfirsit inventat de mama natura , fara a avea vreo vina pentru ce si cum traiesc acum.
Acum.Un prezent butaforic, plin de falsitate, coordonat de principii amorfe fara substanta ce ma fac zilnic sa ma pun in fund pe bordura ca un ciine de pripas si sa imi urlu suferinta la luna.Pentru ca nimanui nu ii pasa.Nu am pretentii de la prieteni ,amici darmite de la straini.Toata viata iti cauti un suflet pereche alaturi de care sa iti indulcesti suferinta.
Dragostea , fericirea , sufletul pereche, nu sint de fapt decit haine pentru aceasta dorinta de a nu te simti un ciine de pripas.
Insa , eu la acesti ani , asa ma simt.Ciine de pripas.Toti ma judeca, imi dau sfaturi, se dau cunoscatori in ale vietii , ma compatimesc insa nici unul nu are capacitatea de a alina suferinta si durerea unei vieti traite fara nici o vina.
Imi aduc aminte de un prag prin care am trecut in viata.Aveam 19 ani , si luam viata in piept ca oricare altul , dind acel examen de admitere la facultate.Eram un neica nimeni , plin de speranta ca viata o sa imi ofere altceva.Si atunci am avut o sclipire .Stateam pe bordura cu cel mai bun prieten al meu de atunci , dupa ce am aflat rezultatele.O sclipire care, intr-o secunda , parca mi-a arat viitorul.Sumbru.Am stiut atunci ,intr-un fel ca asa o sa imi fie viata.Suferinda, fara vreun suflet alaturi care sa imi aduca alinare, care sa ma accepte asa cum sint cu bune si cu rele.Un flash al junglei in care traiesc acum ,care inconstient m-a determinat sa ma inchid in mine.
Nicind ,ca acum nu am inteles mai bine vorba aia:ne nastem singuri si murim la fel de singuri.
Se pare ca mama natura m-a ales pe mine ca exemplificare pentru aceasta.
Am 45 de ani.Ani in care am cautat sa dau ce e mai bun din mine, sa fiu om , sa ma pastrez neatins de mizeria zilnica, sa fiu alaturi de oameni care aveau nevoie de alinare , sa ma simt util si necesar daruind caldura sufleteasca si o mingiiere la momentul potrivit spre aducere aminte atunci cind nu voi mai fi.In schimb, la aceasta ora cind scriu aceste cuvinte, sint gol si imi tin in miini un suflet peticit si stors de masinaria infernala a vietii.
De fapt , viata nu e asa.Sa fii sentimental, romantic, sensibil, un suflet bun ce intelege suferinta si o alina cu vorbe bune, e desuet .Trebuie sa fii fals, doritor doar de portofel plin pe care sa adormi linisit, bucuros ca ai mai futut un suflet curat, pe care l-ai tranformat in servetel intim de sters la cur dupa ce te-ai cacat pe viata altuia.
In viata ai doua optiuni. Sa spui da sa nu . Gri nu exista.Exista situatii atemporale, niste parcari virtuale , in care te opresti pentru a alege .Cum e cea in care sint.
Asa cum la mine acum, la aceasta ora , 2 si 30 de minute trecute, stau si imi urlu suferinta la tastele unei masinarii neinsufletite ,ascultind nepasarea unui suflet care ar fi trebuit sa fie linga mine.Un suflet care m-a facut sa cred ca mai exista o speranta, sa fiu altfel decit o parte din masinaria sistemului , sa cred ca ca totusi se poate sa gasesti pe cineva alaturi de care sa mori linistit.
Un om care, ca urare de ziua mea , mi-a oferit sugestii despre cum sa imi refac viata, sa ma gindesc ca nu prea stiu sa imi aleg femeile din viata si ca ar fi mai potrivit altcineva.Frumos cadou.
Si uite asa ajungi sa iti urasti ziua in care te-ai nascut, sa iti urli la luna suferinta ca un ciine de pripas.O relatie falsa bazata pe lucruri nespuse, pe schimbari unilaterale.
A cui e vina?A mea de fapt.Am fost increzator ca , dupa atita suferinta, va urma si partea buna.A urmat.Mai multa suferinta.
Si doare, doare al dracului de tare.Pur si simplu imi vine sa musc.Sa musc din mine.
Pina cind?
|
