The Wall - dupa 30 de ani
Written on 23:34 by Constantin Manoliu aka Huck
2 zile trecute si inca nu is
dezmeticit.
Nu stiu cum sint altii , desi dupa ce citesc am multe
surprize , insa eu sint in decantare dupa uraganul de informatii si
stari primit prin simturi acolo in multime.
Primul lucru pe care il pot spune este
ca m-am intors schimbat. Nu pot spune ca mai batrin sau mai tinar ori
dezamagit sau mai exaltat . Poate ca inca procesez.
Fiecare dintre noi , in calatoria
vietii, in anumite conjucturi existentiale sintem marcati de ceva. Ca
e o floare , un om , o carte , o muzica ori altceva , reprezinta un
reper sau o caramida pe care iti construiesti inteligenta emotionala.
Cea care te ajuta sa navighezi in jungla sociala numita omenire.
La mine una din caramizi a fost The
Wall. Trebuie sa recunosc ca primul meu contact cu formatia a fost
acum 30 de ani. Eram in primul an de liceu , dupa o vara in care
asteptasem cu nerabdare sa imi cunosc noii colegi dar in acelasi timp
si speriat de necunoscut. Nu cunosteam mai nimic despre trupa , de
altfel ca si despre multe altele , la fel, caramizi viitoare.
Intimplarea a facut sa fiu distribuit
intr-o clasa , unde ai mei colegi proveneau din medii diferite fata
de cel in care ma invirtisem pina atunci , ce aveau altfel de
posibilitati , nu neaparat materiale cit intelectuale. Eram o fire
tacuta , ce asculta de zor ceea ce se dicuta , mai ales ca multi
dintre ei se cunosteau deja si impartaseau multe chestii comune. Pe
undeva ma simteam un intrus , insa probabil era doar un instict de
supravetuire in mediul total necunoscut mie de acolo.
In discutii , normal , zburau pareri
despre diverse trupe ce mi se lipeau instant in memorie , mai ales
dupa ardoarea cu care isi sustineau fiecare preferatii. Printre ele ,
a aparut si Pink Floyd.
Normal , acasa , imi zbateam creierii
sa fac cumva sa ascult si eu , dar fara a avea curaj sa cer imprumut
cuiva vreo caseta ori banda , ca nu cumva sa pic in dizgratia lor.
Cum spune un prieten de suflet, nimic
nu este intimplator , tot zbuciumul asta al meu a coincis cu un
upgrade al “ sculelor” din casa de la un amarit de casetofon
Sanyo la un rusesc bine facut VEF – SIGMA , mai ales pe partea de
radio, ce printre abilitati o avea pe aceea de a receptiona EUROPA
LIBERA, ce la vremea respectiva , pentru mine a devenit un fel hit –
station din ziua de azi .( nu si cu cacaturile comerciale de acum).
Duminica era zi sfinta , in care nimic
si nimeni nu ma putea extrage timp de 3 ore de linga difuzorul mono ,
ce suiera si distorsiona muzica , ce si chiar asa era dumnezeiasca.
Asa am ascultat prima oara Pink Floyd –
The Wall si a inceput o calatorie intr-o alta dimensiune.
In timp , m-am zbatut sa imi fac rost
de album , inregistrat cit mai bine posibil , pentru ca imi doream sa
ascult fiecare nota , sa inteleg cum mintea si sufletul unor oameni
au putut creea asemenea muzica.
Bineinteles, am cautat in paralel sa
ascult si restul discurilor. Cum nu aveam ca sursa de informatii
decit anturajul si emisiunea de la Europa Libera, ii ascultam haotic
, fara sa am o reprezentare cronologica a evolutiei lor , si uneori
eram deceptionat de albumele dinainte.
Ma tot intorceam la The Wall . Si in
paralel descopeream si celelate nume mari . Ore intregi de ascultat
muzica. Dimineata inainte de ore, dupa ore, in timp ce invatam sau
citeam , adormeam ascultind muzica.
Existential , 16 – 17 ani e virsta la
care apar intrebarile alea majore . Despre tine, despre conditia
umana si multe altele. Acele 'DE CE “ - uri , ce iti fut creierii
daca nu are cine sa ti le explice sau nu poti tu sa gasesti
raspunsul.
Multe din ele , le-am tocat cu primul
meu prieten de suflet , alde Make ( sau Mache dupa preferinte)
insa si el la fel de nestiutor si bulversat ( poate ) ca si mine;
cert este ca de multe ori gaseam amindoi raspunsul in muzica. Poate
gresesc , insa de o fi asa o sa ma corecteze daca o fi sa citeasca
cuvintele astea.
Incet , incet, muzica a inlocuit
parintii . Nu le aduc vreo acuzatie, ori ii judec. Atit au putut ei
sa ofere la vremea respectiva. Diferenta dintre generatii isi spunea
cuvintul.
Si am trecut si eu la rindu-mi prin
toate. Primele deceptii, primele rani, prima iubire , primul dat cu
capul de pragul de sus, primele sacrificii, primele lipsuri si tot
asa mai departe.
Toate le alinam cu The Wall. Mai
alternam si cu restul . Dar cind imi era cel mai rau , Pink era
acolo.
Nu aveam cu cine sa vorbesc , ascultam
Pink. Vorbeam dar nu ma asculta nimeni , ascultam Pink.
Ma agasau parintii, ascultam Pink. Ma
certam cu prietenii , ascultam Pink. M-am indragostit ,am ascultat
Pink. Treceam prin chinurile dragostei, ascultam Pink.
Aveam nevoie de ceva , ascultam Pink.
Era acolo tot timpul. Visam , copilareste, la acea vreme , sa ridic
un grup statuar in Piata Unirii.
Pina si pe mama copilului meu am
cerut-o de nevasta intr-o noapte in care ascultam Pink.
Un vers, un acord, o inflexiune vocala,
o bataie de tobe, orice de pe albumul asta era potrivit la un moment
dat pentru ceea ce aveam nevoie.
Anii au trecut. Undeva in timp cred ca
m-am gindit cum ar fi sa ii vad in carne si oase. Cum as reactiona .
Fugitiv , gindul s-a ascuns. Ani multi.
Ani in care am ascultat albumul asta ,
fara sa ma plictisesc vreodata.
Si in care nu mi-am inchipuit ca o sa
vina si ziua ACEEA.
Cind am aflat ca s-au pus in vinzare
biletele , treceam printr-o perioada tulbure rau. Abia aveam bani de
piine si in plus , demolat sufleteste . Si bineinteles am ascultat
Pink.
La fel , cum nimic nu e intimplator, un
foarte alt bun prieten de suflet , m-a ajutat sa imi cumpar cele 2
bilete. Prieten care nu l-as fi avut daca nu ascultam Pink.
2 bilete.
Pentru mine si fiul meu. Fiul meu de 17
ani. Care chiar daca i-am lipsit niste ani , fara sa ii fiu aproape
in fiecare zi , a devenit la rindu-i ascultator fidel. Intradevar
nimic nu este intimplator.
Si te ucide gindul asta. Dar te
salveaza Pink.
Asteptare. Bineinteles , ascultind
Pink. Emotii. Refuzi sa te gindesti. Te uiti in fiecare zi la cele 2
cartoane si astepti. Trec zilele.
Si vine ziua.
Ma trezesc relativ calm. Imi pregatesc
meticulos ceva bagaje fizice .
Apoi pe cele sufletesti. Le fac loc in
inima , sa mearga cu mine ,celor dragi mie si care nu pot fi acolo ,
dar care ii vreau alaturi.
Astept telefonul magic de la un alt
prieten de suflet. . Esti gata ? Hai ca am venit. Mergem la cafea.
Dimineata tulbure si gri.
Trec minute. Copilul coboara , jumatate
adormit. Isi asteapta prietenul lui bun. Ne inghesuim si pornim ,
fiecare cu ginduri imprastiate.
Drum lung , povesti si bineinteles
Pink. Desi mai e putin timp , pare o vesnicie. Refuz sa ma gindesc,
la ploaia care ar putea strica totul. Ori altceva . Numar minute.
Agale , ne indreptam catre punctul de referinta.
Mergem dezlinat , cu ginduri disparate.
Ajungem. Intram . Cautam sa ne asezam sa fie bine pentru toata lumea.
Desi nu parem agitati,sintem. Ucidem fiecare in felul nostru
asteptarea.
Si incepe.
Brusc , sint navalit de milioanele de
secunde de asteptare , in care am ascultat Pink . 30 de ani in
secunde navalesc in mine.
La fel navalesc lacrimi si suspine.
Muzica e acolo. Ma inunda. Fiecare acord, fiecare nota, oricare sunet
. Nu mai am singe in mine. Ceea ce imi curge in vene e PINK.
Sistemul meu circulator e compus din santurile unui vinyl desirat
spira cu spira si impletit in mine.
Refuz sa ma controlez. Pieptul mi se
zbate in ritmul tobelor , suspinele sint in acord iar lacrimile
curg.
Prietenul meu drag , isi intoarce ochii
si ma incurajeaza. Nu plinge Huck!.
Fiul , liber, cinta impreuna cu mine.
El e in lumea lui. Eu in a mea. Dar
sintem impreuna.
Impreuna cu cei dragi pe care i-am adus
cu mine in suflet acolo.
Ma disipez in sunete. Inghit lacom
emotiile. Imi hranesc sufletul. Ma curat. Iert.Ma bucur ca pot sa
simt. Ca sint cum sint.
Ca intimplarea vietii prin care exist
m-a adus acolo. Alaturi de fiul meu si prietenii de suflet.
30 de ani traiti in 3 ore.
A meritat.
A meritat pentru ca in momentul asta ,
cind scriu , sint mai bogat decit toti bogatii din lume.
Pentru ca am ceva in mine ce nu poate
fi cumparat cu nici o moneda existenta pe aceasta planeta.
Va am pe toti voi ce dragi mie.
Datorita lui Pink.
Pink Floyd.
Aici sint eu.
Posted in
Bucuresti 2013,
Pink Floyd,
Roger Waters,
The Wall
...dragul meu, te voi corecta, daca va fi cazul...daca viata ne va ingadui, peste o ceva vreme, te voi intreba in ce s-a concretizat la sau pana la momentul intrebarii, schimbarea care spui ca s-a produs in tine in ziua aceea din august 2013...deci, sa traim si sa ne citim...